vineri, 16 septembrie 2016

Despre feminismul românesc și contra-reacția internetului la acesta – partea 2

În prima parte a acestui articol am fost mai generală. Acum, ca să fac o paralelă, am analizat ce anume postau pe internet anti-feminiștii pe care îi am în lista de Facebook și feminiștii. Toți locuiesc în România în diverse orașe mari iar postările sunt din aceeași perioadă (aproximativ 2 săptămâni) din aprilie 2016. Am acoperit numele de familie a persoanelor pentru a le proteja identitatea.

Să începem cu bărbații: 

1.
Prima persoană se oftică de faptul că femeile sunt deranjate de modul în care sunt văzute personajele feminine în jocuri.

2.
George face o glumă facilă, sexistă.

 3.
 Si imaginea din link:
Dorin se plânge că femeile se răzgndesc după sex și zic că e viol, ba mai mult, că asta înseamnă al treilea val feminist.
Si continuarea conversatiei:
4.
Raul share-uieste altă glumă dintr-un show american de animație care afirmă că feminismul și logica sunt incompatibile.

 5.

Și nu în ultimul rând, Steve sărbătorește ziua femeilor photoshopându-se lângă una care se află într-o ipostază submisivă față de bărbat.

 Și acum ajungem la feministe și feminiști: 

1.

 Adriana anunță că va posta un videoclip despre sexul pe care îl fac adolescenții, contracepție și sex sigur, și ăși îndeamnă followerii să îi adreseze întrebări.

2.

Alexandra postează în semn de solidaritate cu protestul din polonia împotriva interzicerii totale a avorturilor.

3.
Ariel a scris un articol despre erorile de logică folosite în criticarea curentului feminist.

4.
Cristina postează un videoclip TEDx în care persoanele care lucrează în industria sexului spun ce își doresc de la sistem.

5.
Io spune că alegerea este importantă, pentru că unele persoane simt că au controlul atunci când se dezbracă, altele când se îmbracă modest.

 6.
Iulia ne invită să semnăm o petiție pentru crearea centrelor integrate de ajutor a femeilor abuzate.

7.
Sophie promovează un atelier de relații consensuale și consimțământ.

Pe lângă asta, se mai întâmplau în aceeași perioadă următoarele evenimente sau inițiative:
Un concert în sprijinul construirii acelor centre integrate de ajutor pentru femeilor abuzate.

 și
Articole de informare cu privire la statisticile agresiunii asupra femeilor și a tratamentului poliției în aceste cazuri.


Îmi pare rău că nu am avut un număr egal de anti-feminiști și feminiști, dar mi-am mai selectat prietenii. Ce am observat e că bărbații anti-feminiști se leagă foarte mult de ce cred EI că e feminismul, și mai ales feminismul în românia, când de fapt ei fac critica unor persoane de obicei din SUA care au niște comportamente ce nu au legătură cu acest curent. În schimb, feministele din România se preocupă de ce se întâmplă efectiv în țară, și nu doar la modul declarativ, ci chiar se implică să schimbe câte ceva. Alte concluzii vă las să vă trageți singuri/singure.

duminică, 5 iunie 2016

Violența ca o normalitate

Azi am asistat la o scenă îngrijorătoare. Venind acasă, auzeam în scara blocului că dintr-un apartament se aud urlete și răcnete, produse de către un vecin. Vecinul urla din toți rărunchii la mama sa bătrână de peste 80 de ani, minute în șir, fără să se oprească. Se auzeau și bufnituri, și câte odată vocea bătrânei care îi vorbea blând, încercând să îl calmeze. Am rugat-o și pe sora mea să asculte, și ea nu a mai stat pe gânduri nici o secundă, sunând la poliție. Eu am sunat la responsabila de bloc care mi-a și spus cine bănuiește că este autorul și că nu e prima dată când se întâmplă. Până când echipajul de poliție a venit, am înregistrat pe telefon o mostră din spectacolul de groază care se derula în spatele ușii închise, dar care răsuna în întreg blocul. Între timp nicio mișcare. Nimeni să le bată la ușă, să se intereseze ce se întâmplă.

Vine un echipaj de poliție, și la auzul urletelor ce vin din apartament, își cheamă încă 3 colegi să aibă întăriri. Aceștia vin și toți 6 se înființează în fața ușii. Bat, și în secunda 2, vecinul deschide, și cu cea mai mieroasă și prefăcută voce, le spune polițiștilor că nu e nicio problemă, că strigă spre mama lui pentru că e bătrână și nu aude așa de bine, și poate se mai enervează și el câteodată pe ea că îl pune la muncă, dar că se calmează și nu îi face nimic. Îi invită apoi în apartament, și le spune că tocmai spăla pe jos pentru că mama lui a vărsat ceva. Femeia nu pare să scoată niciun cuvânt. Dialogul mieros continuă. Polițiștii intră în casă, discută 10 minute cu el, pleacă. Justifică cum că ”se mai ceartă oamenii, ce să le faci”.

Eu mă gândesc la 3 lucruri:

  1. De când e potrivit să discuți cu presupusa victimă a unui abuz de față cu persoana care se presupune că a abuzat-o?
  2. Dacă vecinii mei au auzit de multe ori că se întâmplă, de ce nu au semnalat asta autorităților niciodată?
  3. De ce nimeni nu a ieșit măcar pe scară să vadă despre ce e vorba? Putea fi vorba de o crimă sau altceva dar nimănui nu i-a păsat.

Plus că abuzul verbal repetat nu e o chestie ușoară, pe care să o bagatelizăm. Eu nu mă pricep care e procedura în cazurile astea, dar mă întreb, nu ar trebui să ai metode de acțiune înainte ca persoana să devină violentă și fizic, nu numai verbal?

Mă mâhnește că asta e țara în care trăim, o țară în care nimeni nu intervine dacă nu e afectat direct.

marți, 8 martie 2016

Despre feminismul românesc și contra-reacția internetului la acesta – partea 1



Până acum vreo 2 ani, nu m-aș fi autodefinit feministă. Asta nu din cauză că nu cred în egalitatea dintre sexe, dar nu consideram că este necesară o asemenea poziționare sau autoetichetare atâta timp cât acțiunile și vorbele mele sprijineau egalitatea de gen.

Mi-am schimbat părerea în privința necesității de a mă autoproclama feministă în momentul în care am observat cât de mulți, virulenți, dezinformați (și dezinformatori) sunt oponenții feminismului care se manifestă în online. Eu mă voi referi pe parcursul articolului la interlocutori români, pentru că din datele pe care le-am adunat, România e un caz aparte. Deși stăm cel mai rău la capitolul discriminare a femeii în UE, avem probabil și unul din cele mai puternice curente anti-feministe din Uniune.

Definiția feminismului

Ca să începem cu dreptul, o să prezint ce înseamnă în viziunea mea feminismul, și ce nu înseamnă. Pentru mine, feminismul e o ideologie care are ca deziderat egalitate de drepturi și de șanse între femei și bărbați, definiție pe care am găsit-o și în dicționarul online Merriam Webster. Activismul feminist sunt toate acele acțiuni menite să transforme această egalitate de drepturi și oportunități într-o stare de fapt. În plus, pentru mine feminismul înseamnă și dispariția obligațiilor sociale de a ne comporta conform rolurilor clasice atribuite femeilor și bărbaților în societate.

Rolurile de gen în România

Rolurile de gen  sunt ”atitudinile şi comportamentele dominante pe care societatea le asociază cu fiecare sex. Acestea includ drepturile şi responsabilităţile normative pentru bărbaţi şi femei într-o anumită societate. Rolurile de gen presupun un amestec de compotamente psihologice, atitudini, norme şi valori pe care societatea le desemnează ca fiind masculine sau feminine.”

”Caracteristicile stereotipe pentru bãrbați sunt: independențã, ambiție, obiectivitate, inteligențã, curaj, agresivitate, capacitate deductivã, imaginaţie stiințificã, dominare, spirit analitic, încredere în sine, capacitate de efort fizic si intelectual, interes pentru afirmare publicã.

Femeile sunt considerate dependente, subiective, pasive, necompetitive, supuse, nepricepute în afaceri, delicate, intuitive, empatice, sensibile fațã de sentimentele celorlalți, receptive la nevoile altora, comunicative, capabile sã se sacrifice pentru alţii.” Sursa aici

Mai mult, eu am observat că de obicei acestea sunt așteptările de la fiecare gen, în societatea românească:

Bărbați:


  • Să fie principalul (uneori singurul) membru al familiei care aduce venit în casă
  • Să fie interesat de domeniile tehnice și dezinteresat de domenii umaniste
  • Să își dorească poziții de leadership și în cadru profesional și personal
  • Să adopte un rol dominant față de partenera de viață (deciziile importante să fie mai mult dictate de el, decât de comun acord sau de parteneră)
  • Să fie responsabil cu protejarea fizică și morală a femeilor apropiate de el (dacă femeia este atacată, să sară în apărare, dacă este jignită, să răspundă în locul ei fizic sau verbal)
  • Să fie preocupat de sporturi, dacă nu le practică măcar le vizionează
  • Să consume alcool, de obicei alături de alți bărbați
  • Să aibă mereu un apetit sexual ridicat și să nu refuze sexul cu nicio ocazie
  • Să urmărească atingerea unui număr mare de partenere sexuale pentru a se declara experimentat
  • Să fie dezinteresat de cosmetică și înfrumusețare, și de domenii care sunt considerate feminine (ex: croșetat și tricotat, machiaj, dans etc.)
  • Să fie interesați de tehnică și buni în a interacționa cu obiectele tehnice (calculatoare, mașini gadgeturi, utilaje etc)
  • Să aleagă jucării, filme și mijloace de entertainment care favorizează bărbați puternici, activi, stoici care salvează situația și nu își arată emoțiile
  • În cazul unei confruntări agresive, să facă față cu brio, să se lupte fizic și chiar să își apere onoarea cu pumnii.

Și aș putea continua...

Femei:


  • Să se preocupe de aspectul lor fizic și să aloce timp și energie în a se face plăcute și atractive
  • Dorința de a avea copii și de a-i crește
  • Preocuparea pentru domenii de studiu și lucru umaniste (științe sociale, educație, arte etc.)
  • Să nu manifeste competititvitate la locul de muncă sau în afara sa
  • Să asculte de deciziile partenerului de viață
  • Să empatizeze cu problemele altora
  • Să se lase copleșite de emoții și să și le exprime liber și des
  • Să fie cât mai caste din punct de vedere sexual, să se păstreze pentru ”bărbatul potrivit”
  • Să fie bune gospodine, să fie bune la muncile casnice și gătit
  • Să aibă hobby-uri care nu presupun agresivitate sau multă acțiune
  • Să fie dezinteresate de tehnică și să nu aibă pricepere în a folosi obiecte tehnice (decât poate la un nivel de utilizare de bază)
  • Să aleagă jucării, filme și mijloace de entertainment cu multe scene de dialog, drame, personaje feminine care se sacrifică pentru persoanele iubite, care ilustrează romantismul etc.
  • În cazul unei confruntări agresive, să fie neajutorate, să nu răspundă agresiv, să aibă reacții de genul flight sau freeze (fuga sau ”înghețatul”)

Nu spun că TOATĂ lumea din societatea românească consideră că astea sunt dezideratele pentru femei și bărbați (ar fi și trist să fie așa) dar cred că în medie românii cred multe din aceste stereotipuri a fi adevărate. Eu personal (și multe feministe) ne dorim ca atât femeile cât și bărbații să nu se simtă constrânși să adere la niciunul din aceste stereotipuri și dacă se găsește că preferă un comportament (sau mai multe) din sfera celuilalt gen, să îl îmbrățișeze fără probleme și fără frica de a fi ridiculizat, stigmatizat, atacat pentru asta.

Pentru mine feminismul NU înseamnă că femeia este superioară bărbatului sau că ar trebui să aibă un rol privilegiat în societate bazat pe genul ei.


Ceea ce m-a șocat e faptul că am văzut multe acuzații ale bărbaților către feministe care nu înțeleg de unde au apărut sau ce anume din realitate le face să spună lucrurile astea:

Mitul #1: Feministele urăsc bărbații.

Realitatea: feministele nu urăsc bărbații, ar fi și aiurea să urască indiscriminat jumătate din populația globului. Bărbații pot fi și ei feminiști, așa că unii chiar sprijină activ această mișcare. Toate feministele pe care le cunosc personal au fie partenerul de viață bărbat sau prieteni foarte buni bărbați pe care îi apreciază.

Mitul #2: Femeile vor de fapt mai multe privilegii, nu egalitate.

Realitate: Femeile vor pe termen lung strict egalitate. Unele feministe (nu toate) consideră că temporar, discriminarea pozitivă e un instrument bun pentru a atinge egalitatea pe termen lung. Aici e o discuție despre CUM vom atinge egalitatea, nu dacă o vrem. Spre exemplu, unele feministe consideră că impunerea de cote în parlament ar duce la o mai bună egalitate de șanse (șansa de a face politici publice) între cele două genuri. Alte feministe simpatizează cu scopul dar nu consideră că acesta este mijlocul corect în care se poate obține. Rețineți totuși că nicio feministă nu a zis că vrea de exemplu 60% femei în parlament, sau 80% femei în joburile STEM (Știință/Tehnologie/Inginerie/Matematică) sau 90% femei CEO.

Mitul #3: Femeile vor plată egală cu a bărbaților dar vor să muncească mai puțin

Realitate: Femeile vor plată egală pentru muncă egală. Ceea ce e complicat e să ne hotărâm cum anume compensăm cele 2 situații în care femeia e biologic dezavantajată în capacitatea de a munci: perioada de sarcină și concediu maternal, respectiv perioada menstruală. Din motive obiective biologice, femeile care sunt însărcinate (în special în cazul avansat), care au născut recent și cele care suferă lunar de dismenoree (menstruație dureroasă) se află în incapacitate fizică de a munci. Atunci trebuie să hotărâm cum anume trebuie angajatorii să privească aceste situații. Eu personal consider că femeia trebuie sprijinită financiar în aceste perioade astfel încât să poată să se întoarcă la lucru și să fie productivă, având în vedere că ea ajută perpetuarea speciei și că perioada menstruală este un fapt inevitabil care face parte din ciclul reproductiv uman.

Mitul #4: Femeile beneficiază de măsuri mai bune în cazul combaterii violenței și a custodiei copiilor, și acest lucru le convine feministelor.

Realitatea: Într-adevăr, există mai multe campanii și măsuri pentru a stopa violența împotriva femeilor decât violența împotriva bărbaților. Bănuiesc (deși nu am cifre) că există și un bias (o înclinație subiectivă) al instanțelor de a acorda copii mamelor, în detrimentul taților (uneori poate nejustificat). Dar eu ca feministă (și altele asemenea mie) NU considerăm că aceasta e o stare de fapt în concordanță cu feminismul și dezirabilă. Noi considerăm că fiecare victimă a violenței trebuie ascultată și ajutată în a ajunge în siguranță și de asemena credem că în cazul unei separări a părinților, copii ar trebui să rămână cu părintele care se va comporta cel mai benefic pentru ei, indiferent de genul lui.

Mitul #5 Femeile se folosesc de obiectificarea lor și de fapt le convine.

Realitate: Aici răspunsul e nuanțat. Unele femei se folosesc de obiectificare și intră în industrii care le răsplătesc financiar pentru această obiectificare. Modellingul este o asemenea industrie, sau advertisingul. Însă asta nu înseamnă că TOATE femeile sunt OK cu obiectificarea. Nu înseamnă nici că, dacă nu profiți de pe urma sistemului, ești prea urâtă pentru a o face. Sunt suficiente feministe care arată destul de bine pentru a câștiga bani/atenție/avantaje de pe urma aspectului lor dar principial aleg să nu facă acest lucru pentru a nu perpetua un sistem în care bărbații sunt încurajați să le vadă ca un obiect al plăcerii.

Mitul #6 În mod natural, femeile nu sunt atrase de meserii bănoase, așa că e vina lor că sunt mai sărace decât bărbații.

Realitate: Abilitatea spre anumite domenii nu este legată de gen, ci de educație și experiență practică. Odată ce barierele legale au fost îndepărtate din anumite domenii (multiple slujbe au fost ilegale pentru femei de-a lungul anilor, de la cele în politică, la avocatură, armată, medicină și minerit) au rămas în loc alte limitări de ordin social. Accesul la educație în domeniu, la aparatură, la un mediu nediscriminatoriu pentru a practica respectivele meserii. Deseori femeile se presupun că nu vor fi pe termen lung pe un post datorită faptului că vor avea copii, și de aceea fie nu sunt angajate fie nu sunt promovate. De asemenea, șefii sau colegii femeilor din meserii tradițional masculine pot să le privească pe colegele lor ca fiind mai puțin competente în domeniu pentru că sunt femei. De aceasta, nu e suficient că nu mai avem legi care interzic educația/munca femeilor în anumite domenii, e necesar să combatem și discriminarea socială a femeilor din anumite domenii.

Articolul acesta s-a prelungit mult peste intenția mea inițială, așa că voi continua cu subiectele de activism ale feministelor românce și critica anti-feminiștilor români în partea a2a.

luni, 2 noiembrie 2015

Cine să vină din urmă?

După fiecare mare tragedie, scandal de corupție, mânărie cu firmele (și din păcate nu au fost puține, începând cu incendiul de la Colectiv si terminand cu afacerea Microsoft sau Roșia Montană) vin articolele care zic că gata, de acum romanii se vor ridica și își vor schimba clasa politică. Că le-a venit rândul să plece vechilor dinozauri. Și asa mai departe. Doar că nu se întâmplă niciodată.

Si va intrebati de ce? Ei bine, sunt doua mari cauze.

1. Acei tineri care sunt "viitorul țării” nu candidează decât extrem de rar. Din mai multe motive. ”Las' s-o facă altul. În ce partid să mă bag, că toate-s corupte. Mie nu-mi place politica. Nu mă pricep. Să facă alții politică. Dacă întru în horă cu ei, o să mă murdăresc.”
Am auzit aceste lucruri de la cei de-o vârstă cu mine de nenumărate ori. Dacă vreți, faceți acest experiment și voi. Întrebați câțiva tineri la nimereală dacă vor să intre în politică, să schimbe ceva și notați ce răspunsuri primiți.

2. În rarele ocazii în care candidează, o fac în alegerile locale, ca independenți, și nu au bani nici pentru 10 afișe în centrul orașului.
Vrem nu vrem, într-o campanie electorală ai șanse reale de câștig doar dacă ești vizibil. Omul, dacă are de ales între 10 necunoscuți, o să aleagă necunoscutul ăla al cărui nume îi sună mai cunoscut, bineînțeles corelat și cu preferința lui de partid. Așa că dacă oamenii nu îți recunosc nici numele și ești și pe lista de independenți, nu ai nicio șansă. Iar campaniile costă foarte mult, și terenul de joacă nu e nivelat. Gândiți-vă la ultimele prezidențiale, nu era niciun cătun din România care să fi scăpat fără fața lui Ponta pe un stâlp sau pe o uliță, spre exemplu.
Așa că dacă vei candida ca independent, nu vei putea face față imensei mașinării de finanțare și promovare a partidelor vechi. Dacă ești într-un partid nou, e ceva mai bine, dar sumele care se vor investi în promovarea ta sunt totuși incomparabil mai mici.



Să vedem, ce s-ar putea face?
a) Să înființezi un nou partid.
Inițial, aveam una din cele mai restrictive legislații în acest sens. Pt înființarea unui nou partid, era nevoie de 25.000 de semnături (fizice) de la persoane majore din 18 din județele țării. Partea bună e că legea partidelor s-a schimbat în mai 2015, iar noua lege a partidelor prevede înființarea lor cu 3 membri. Da, ați auzit corect, 3 membri. Legea completată cu noile prevederi aici: http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_114_2015_modificare_completare_legea_partidelor_politice.php

b) Să găsești noi modele de finanțare.
Simplificat, cum merge finanțarea în partidele actuale? Unii membri au afaceri. Investesc bani din aceste afaceri pentru a promova anumiți candidați. Apoi, odată ajunși în posturi, acei candidați au o ”obligație morală” față de sponsorii lor de a le asigura un mediu de afaceri cât mai favorabil, prin acces la tot felul de oportunități sau chiar prin legi cu dedicație.
Aceasta e una din constrângerile de care se tem cel mai mult tinerii, și pe bună dreptate.
Dar ce ar fi să nu fie așa?
O soluție poate fi crowdfundingul. Adică în loc să faci rost de mulți bani de la puțini oameni, să faci rost de sume mici de la mulți oameni, dar care ca și cuantum total să fie suficienți. În acest fel, finanțarea nu vine la pachet decât cu asumarea publică a promisiunilor electorale, și nimic mai mult.

c) Să găsești noi metode de promovare.
Absenteismul de la vot din rândul tinerilor e foarte cunoscut. Aproximativ o treime din tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani nu votează niciodată, o treime votează doar la prezidențiale și cealaltă treime votează la majoritatea alegerilor. Înseamnă că mai sunt 2 treimi de tineri de mobilizat pentru alegerile locale și parlamentare. La acești tineri se poate ajunge foarte bine pe internet, un mediu de promovare care a fost folosit foarte bine de către actualul președinte al țării, Klaus Iohannis.
Bineînțeles, nu se poate renunța în niciun caz la metodele de promovare offline, pentru că pe cât de conectați sunt tinerii, pe atât de deconectați sunt bunicii lor și rudele lor de la țară.

d) Informează-te cum se face.
Cred că o frică neexprimată a multor tineri e că totuși, chiar și ajunși acolo, nu ar ști ce trebuie să facă. Ce atribuții are un consilier local sau județean, un primar, un deputat, un ministru? Cum arată o zi sau o săptămână de muncă din viața lui? Oare va fi capabil să ia deciziile potrivite, să vină cu sugestii valabile, să își influențeze colegii? Va fi un orator bun? Din păcate, sunt foarte puține informații în acest sens, ceea ce mă face să cred că mulți dintre aleși nu știu aceste lucruri, iar cei care le știu nu vor să se dea ca exemplu pentru că nu fac lucrurile cum trebuie. Absenteismul parlamentar este șocant de mare, atât în plen cât și vinerea, la birourile din teritoriu. Ceea ce mă face să cred că e greu să ne descurcăm și mai prost decât cum o fac cei de acum.

Dacă ai ajuns la sfârșitul articolului și ai până în 30 de ani, spune-mi, tu te-ai implica în politică? Dacă da, ce te ține să o faci? Dacă nu, de ce nu? Motivele se numără printre cele enumerate?

vineri, 5 decembrie 2014

Clujul colindelor

Cei care mă cunosc știu că sunt înnebunită după colinde. Așa că am căutat pe tot internetul, în sus și-n jos, după concertele de colinde care vor avea loc la Cluj înaintea Crăciunului. Asta e lista mea, voi încerca să mă duc la cât mai multe din ele, în limita timpului și banilor. Dacă mai știți despre ceva interesant, vă rog să puneți în comentarii și o să mă străduiesc să le adaug în listă

joi, 11 decembrie, ora 19.00 - Ioan Bocșa - sala Auditorium Maximum

sambata, 13 decembrie ora 19.30 - Vienna Classic Christmas - Casa de Cultură a Studenţilor

duminica, 14 decembrie ora 19.00 - Best of Vienna - Casa de Cultură a Studenţilor

miercuri 17 decembrie, ora 20.00 - Stefan Hrusca - Casa de Cultura a Studentilor

vineri 19 decembrie ora 19.00 - Nu-i lumina Nicari, Grigore Lese si invitatii - Sala Polivalenta
  P.S. Dacă doriți să mă ajutați să fac o faptă bună de crăciun, vă rog să citiți si articolul meu anterior.

Audiție plăcută!

miercuri, 3 decembrie 2014

Donati un viitor



Anamaria e vecina mea. Are 23 de ani, dar arata ca un copil de 16. Este o fata vesela si zambitoare si ii place sa aiba oaspeti, chiar daca nu prea are unde sa ii primeasca. Anamaria sta intr-o camera de vreo 15 metri patrati impreuna cu mama ei si cu toate lucrurile pe care le au. Imagineaza-ti ca toate lucrurile din casa ti-ar sta intr-o singura camera : patul, dulapul, masa, vitrina, televizorul, calculatorul, chiuveta de la bucatarie si aragazul, toate hainele, ghiozdanul de scoala, cadouase mici… totul e acolo. 

Nu e camera Anamariei, dar conditiile seamana. Sursa: Apartamente din Hong Kong fotografiate de sus: http://petapixel.com/2013/02/19/cramped-apartments-in-hong-kong-shot-from-directly-above/

Anamaria nu prea iese din casa, fiindca s-a nascut foarte bolnava. Sufera de fibroza chistica, ii este afectat un plaman, pancreasul si un rinichi. Medicamentele care o tin in viata costa peste 8000 de lei pe luna, dar ii sunt indispensabile. Noroc ca statul le plateste pe acelea.

Vecina mea m-a chemat sa ii repar calculatorul. Se pare ca tot ce trebuia sa fac e sa instalez un plugin pt flash, ca sa ii mearga niste chestii pe browser. La calculatorul meu sau al tau, asta ar dura maxim 2 minute. Pe calculatorul Anamariei a luat aproape o ora, pentru ca este un Pentium 3 cu 384 mega de RAM. In ciuda acestui fapt, Anamaria vrea sa devina programatoare. Merge la un curs de C++.
Un Pentium 3 - cam asa e calculatorul Anamariei

 Ce m-a socat si mai mult decat asta e ca desi vecinele mele traiesc intr-o situatie teribila, nu s-au plans si nu mi-au cerut nimic, ba chiar m-au invitat a doua zi la pranz. Mama Anamariei a facut toata viata munci grele, manuale (a fost femeie de servici, chelnerita, a facut curatenie prin spitale), si acum a fost rasplatita cu o sanatate foarte subreda si fara venit. Anamaria a avut multe probleme de la nastere, avand doar ceva mai mult de 1kg, si putin peste 40 de cm, dupa cum zice mama ei, o franzeluta. Acum traiesc intr-o camera si au venitul de ajutor social al Anamariei, care de abia le ajunge pentru de toate. Problemele medicale ale mamei trebuie amanate fiindca nu sunt alti bani pentru doctori.

Eu nu cred in soarta, dar pot sa spun ca aceasta poveste m-a impresionat foarte mult. Simt ca pot sa ajut cu ceva, astfel incat familia asta sa aiba un craciun putin mai fericit decat altele. Stiu ca Anamaria va lupta pentru visu ei de a ajunge programator, dar mai stiu si ca ii trebuie un calculator bun pentru asta. Eu vreau sa ii fac o surpriza : anul asta sub brad (un brad metaforic, deoarece nu stiu unde ar incapea un brad real acolo) as vrea ca Anamaria sa aiba un calculator nou si cateva jucarii de plus (acum are doar una, si ii place mult). As vrea pe viitor sa lucrez cu ea si sa o invat ce stiu eu despre calculatoare ca sa poata sa progreseze cat de mult la cursuri.

Daca ma puteti ajuta cu ceva sa fac cadoul asta posibil (fie ca sunt componente de calculator, sponsorizari, bani, jucarii de plus, cursuri, sau putin din timpul sau experienta voastra) eu v-as ramane foarte recunoscatoare. Vecina mea si fiica ei nu stiu ca fac asta pentru ele, mi-e frica intr-un fel sa nu le fie rusine sa primeasca ceva de la straini. Vreau sa le pun in fata faptului implinit. Dar daca aveti nelamuriri, o sa mai trec pe la ele in vizita si o sa incerc sa aflu mai multe despre povestea lor. Pentru a ma contacta, va rog sa imi scrieti pe ciocian.raluca [at] gmail.com

Va doresc niste sarbatori pline de bucurie si implinire!

marți, 18 noiembrie 2014

Românii care nu pot vota



În turul doi al alegerilor, au fost mulți observatori voluntari pe front prin județele ”roșii” din sudul țării. Au dus o luptă grea cu autocarele, cu primarii care stăteau în secția de vot pentru a influența opțiunea consătenilor, cu poliția care nu răspundea regulamentar la sesizări. Le mulțumesc pentru lupta lor. Au fost și românii din diaspora, veniți la secțiile de votare de la zeci sau sute de kilometri ca să voteze, și au stat în frig, ploaie sau ninsoare numai ca să li se închidă ușa în față la ora 9.00. Le mulțumesc și acestora pentru lupta lor. Dar eu nu vreau să vorbesc despre asta, ci despre alți români care nu pot vota. Cei din țară, din spitale.


Eu mi-am început ziua de observare la ora 7 într-o secție de vot din Cluj-Napoca unde votaseră un număr de peste 400 de studenți în turul 1. Mi se părea o pistă bună. Secția era în sala de sport a unui liceu. În acea sală funcționau de fapt două secții. Acum ar fi un moment bun să menționez că orașul Cluj-Napoca nu e doar un mare centru universitar, dar și medical. Am aflat că la secția geamănă erau arondate majoritatea spitalelor din zonă. Peste 350 de cereri de a vota cu urna mobilă. Când am auzit asta, am simțit că am câștigat la loto. Că acolo voi face eu diferența ca observator. Am chemat pe altcineva să supravegheze votul studenților și am plecat cu unul dintre echipajele mobile care primiseră o listă de 160 de persoane.

Un echipaj care se duce cu urna mobilă e format de 2 membri din comisia biroului electoral (de obicei se duc membri ai unor partide oponente), un polițist sau jandarm care să îi păzească, urna mobilă și cererile depuse de pacienți pentru a vota. Urna mobilă e rezervată pentru persoanele netransportabile, iar pentru a beneficia de acest serviciu trebuie să depui o cerere cu o zi înainte de alegeri. Dacă nu depui acea cerere, nu poți să votezi.


Prima oprire: spitalul Chirurgie I. Începem de la etajul 3. O mansardă modernă, curată, aproape plăcută. Primul pat. Domnișoara de la Partidul Popular Maghiar din Transilvania cere buletinul pacientului și apoi scotoceste prin vraful de cereri. Găsește cererea. Apoi urmează: completarea declarației pe proprie răspundere că nu merge să voteze altundeva. Cam greu, acu vreo câteva minute presupun că era atașat la o perfuzie. Pacientul scrie greu cu o branulă în mână. Adăugarea pe listele suplimentare. Încă o semnătură. În final, i se oferă ștampila și buletinul de vot. Ne întoarcem stângaci. Din fericire, nu mai e nimeni în salon deci secretul votului a fost respectat. Îl rugăm pe domnul bătrân care a fost votantul nostru cu nr 1 să își îndoaie buletinul și celălalt membru din comisie îi aduce la pat urna. Timp total: vreo 10 minute.

Luăm saloanele la rând. La un moment dat, ajungem în salonul unei femei țintuite la pat de perfuzii. Se bucură că am venit. Vrea să voteze. O întrebăm dacă a depus cerere. Spune că a scris-o, dar asistenta a uitat să o ducă. Ne-o arată pe noptieră. Membrii comisiei vor să o lase să voteze. Și eu vreau dar le spun că legea nu permite asta. Jandarmul spune că eu încerc să îi îngrădesc dreptul la vot. Cu toată ura pe care am adunat-o față de jandarmi la proteste, fraza aia m-a lovit în moalele capului. Mi-am dat seama că în gandirea mea obsesiva meu de observator, am uitat ce e mai important: ca oamenii să poată vota. Sună la președintele comisiei, și aud: ”da, e cu data de ieri. E din Oradea doamna.” Doamna votează, și e fericită. Și-a dorit foarte mult. Continuăm drumul, mai trecem prin vreo 2 saloane fără incidente, dar foarte lent. Un domn, aceeași problemă. I se permite să voteze. La al treiea caz, președintele comisiei spune să ne oprim. Avem doar cu vreo 5 buletine de vot mai mult decât numărul cererilor. Nu ne putem uita în ochii oamenilor, să le văd regretul de a nu putea contribui cu votul lor la decizia de a alege președintele pe următorii 5 ani. Membrii comisiei își cereau scuze, ”nu e vina noastră”.

La etajul 1 e terapia intensivă. Urna a ajuns la un băiat de 19 ani care se luptă cu cancerul. Mama lui ne-a căutat pe tot etajul. Am intrat cu hartiile pana la patul lui. Pe celelalte paturi, oameni conectati la aparate se luptau pentru viata lor. Baiatul a votat, a impaturit buletinul, si membra comisiei a vrut sa ii duca votul afara, sa il bage in urna. El a vrut sa vina urna la el, sa se asigure ca votul ajunge unde trebuie. Celalat membru al echipei a intrat cu urna si eu l-am felicitat, si i-am spus ca nu are de ce sa se scuze pentru deranj. A votat si mama lui. Spitalul i-a aprobat si ei cererea. Chiar daca putea fizic sa mearga, ea trebuia sa stea acolo langa el.

In clinica următoare, Medicala I, a votat o asistentă. A dorit să voteze și a făcut și ea cerere laolaltă cu pacienții. Știm că nu e netransportabilă, dar ne spune că are tura de 24 de ore și nu are cum să ajungă la secție. Votează și ea. Din ce în ce mai mulți pacienți și aparținători protestează împotriva sistemului de cereri prealabile. Unii oameni au ajuns la noapte în spital. Nu aveau cum să prevadă cu o zi înainte că vor ajunge acolo.

O pacientă de la nefrologie aproape plânge de supărare. Ne arată buletinul cu o grămadă de autocolante de votare lipite pe spate. Pe când se luau cererile la ei în spital, ea era la puncție. Nu a reușit să facă cererea.

În final, după lăsarea întunericului, ajungem în spitalul de ginecologie. Mai aveam vreo 32 de persoane. Eram frânți. Asistentele ne așteptau cu speranță, numai ca să afle că urna mobilă e doar pentru bolnavii netransportabili și doar dacă depui cererea cu o zi înainte. Ne întrebau, legitim, ce facem cu asistentele și cu doctorii de gardă, care au ture de 24 de ore? Oamenii ășta care stau în ziua votului la salvat de vieți nu au dreptul de a vota? Ne băgăm ochii în pământ în timp ce recunoaștem că legea e proastă și pe oamenii ăștia sistemul i-a uitat.

În ultimul salon votează 7 mame. Unele au copii mici mici ca niște franzeluțe. Suntem rupți, dar le spun colegilor mei că dacă ele au putut să nască azi, și apoi să voteze, putem și noi să ne ducem pe la toată lumea care a depus cerere. O asistentă simpatică foc, creață cu părul lung, le-a adunat pe toate femeile care au depus cerere spunându-le că în sfârșit au venit cei cu urna mobilă. Toate pacientele ne așteptau încă de dimineață.


Am onorat toate cererile depuse. Am rămas doar cu cele al căror autor s-a externat. Cu ocazia asta am cunoscut românii care nu au dreptul să voteze. Sunt bolnavii care au ajuns de urgență. Peste noapte, în spital. Sunt aparținătorii care stau 24 de h/7 la căpătâiul bolnavilor. Sunt acei bolnavi cărora asistentul a uitat să le ducă cererea la reprezentantul secției de votare. Sunt bolnavii care erau la terapie în momentul când se depuneau cererile. Sunt asistentele și medicii de gardă care lucrează 24 de ore în ziua votului ca să salveze oamenii care vin la spital. Pe ei, legea i-a uitat, i-a lăsat pe dinafară. Lor, absurdul birocrației le-a furat cel mai de bază drept democratic garantat prin constituție.