Eu cu cine votez la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014?

Alegerile europene sunt derutante. Nu ştii cu cine, când, cum, dar ai vrea totuşi să votezi mâine? Fii pe pace, esti pe maini bune. Îţi voi explica exact ce trebuie să faci.

In primul rând, trebuie să ştii că alegerile pentru Parlamentul European se vor tine mâine, duminică 25 mai, iar urnele vor fi deschise de la 7 dimineaţa la 9 seara. În al doilea rând trebuie să stii că poţi să votezi ORIUNDE în ţară, nu doar în localitatea de origine, cu un act de identitate valabil (Carte de identitate sau paşaport). În al treilea rând, e important de ţinut minte că listele de candidaţi sunt aceleaşi în toată ţara, deci nu depind de zona din care eşti.

Bun, acum urmează partea mai complicată. De ce sunt atâţia oameni pe liste? PSD-ul are, de exemplu, 42 de candidaţi pe listă. Pot merge toţi în parlament? Răspunsul este NU. România are 32 de locuri de parlamentari în Parlamentul European. Deci vor merge 32 de persoane. Totuşi, partidele au voie să propună pe liste cu 10 mai mulţi oameni decât parlamentari are ţara respectivă.

Câştigătorii vor fi aleşi în felul următor: prima dată se numără totalitatea voturilor valabile exprimate ale românilor din ţară şi diaspora. Apoi se împart la 32 (nr de candidaţi disponibili pt România) ceea ce va rezulta în coeficientul naţional electoral. Orice formaţiune sau independent care nu a primit minim 5% din voturi nu poate intra în parlament. Independenţii peste 5% care au primit un nr de voturi egal sau mai mare cu coeficientul naţional electoral primesc locul în Parlament. Partidele primesc locuri în parlament proporţional cu numărul de voturi primite. Asta înseamnă, bineînţeles, că acei candidaţi care figurează mai sus pe listă au şanse mai mari să intre în parlament. Sper că mă mai urmăriţi.

Acum o să mă lansez în nişte presupuneri cât de cât bazate pe cifre, care să ne ajute să luăm mai uşor decizia, având în vedere că în România s-au înscris în cursă 15 partide şi 8 independenţi, deci peste 500 de persoane pentru acele 32 de preţioase locuri.

Conform acestui sondaj, sunt doar 5 formaţiuni care vor lua peste 5% din voturi.

Dacă acest sondaj devine realitate, vom avea: 15 parlamentari ai aliantei PSD+PC+UNPR
6 parlamentari ai PNL
5 parlamentari PDL
4 parlamentari PMP
2 parlamentari UDMR
Calculele nu sunt foarte exacte, dar trebuie luat în considerare că la redistribuirea voturilor celor care au luat sub pragul electoral, partidele din primele pozitii primesc mai mult.

Oricum, asta ne dă de înţeles că nu are rost să ne uităm mai jos de locul 16 al listei pentru PSD, si mai mult decat 7 pt PNL si asa mai departe. Asta ne reduce numarul de persoane vizate de la peste 500 la aproximativ 37. Mai OK, nu?

Acum, bineînţeles, contează părerile fiecărei persoane despre cum ar dori să fie reprezentată. Pentru că nu le ştiu pe toate, am apelat la un mic ajutor: aplicaţia Potriviţi-vă votul. Uite ce face: "Votați pe 20 de probleme pe care membri ai Parlamentului European au votat, de asemenea, în ultimii cinci ani, și vedeți care politicieni, partide naționale și grupurile politice europene se potrivesc cu opiniile dumneavoastră.". Înainte să-ţi dau linkul la aplicaţie, te informez că sub opţiunea de vot există casetele de informaţii "Pro si contra" si "Explicaţie", ca să ştii mai exact despre ce e vorba. Parcurge cele 20 de probleme pe acest site şi la final vei primi rezultatele: cine sunt cele mai bune potriviri ale tale, fie per parlamentar, fie pe partid. Trebuie să te uiţi pe tab-ul "Naţional"

La final, uită-te ce parlamentar are cea mai mare potrivire cu tine şi caută-l aici pe liste. Dacă e pe o poziţie care i-ar garanta un loc, bingo, ai aflat cu ce partid sau candidat să votezi. De exemplu mie cea mai mare potrivire mi-a ieşit cu Renate Weber. Ea e pe poziţia 5 în listele PNL deci are şanse mari să intre în Parlamentul European, deci votez cu PNL. Dacă e pe un loc care nu i-ar garanta un loc în parlament, repetă procesul cu a2a, a3a, a n-a optiune, sau pur si simplu schimbă pe tab-ul de partide şi alege partidul cu cea mai mare potrivire.

Pe scurt, ce ai de făcut:

1. Intră aici şi răspunde la cele 20 de întrebări care vor ajuta să îţi potrivească preferinţele cu ale politicienilor candidaţi.
2. Caută aici pe liste candidatul cu potrivirea cea mai bună.
3. Uită-te la pronosticul meu conform sondajelor şi compară poziţia candidatului cu numărul de locuri pe care probabil le va primi partidul. Pronosticul meu: 15 parlamentari ai aliantei PSD+PC+UNPR;
   6 parlamentari ai PNL
   5 parlamentari PDL
   4 parlamentari PMP
   2 parlamentari UDMR


4. Repetă procesul până găseşti un candidat pe un loc eligibil SAU schimbă la rezultate la tab-ul partide şi reţine acel partid.
5. Mâine mergi la vot în orice localitate din ţară, indiferent de localitatea de reşedinţă, între 7 dimineaţa şi 9 seara.
6. Simte-te bine că te-ai interesat de viitorul UE şi al României. :) Eu te felicit deja că ai ajuns până aici şi sunt mândră de tine.

Sper că te-am ajutat să faci o alegere informată şi bună pentru tine! Dacă tu crezi că acest articol este uitl cuiva din cunoscuţii şi prietenii tăi, te rog să-l dai mai departe pe Facebook, Google plus, mail sau altă metodă preferată.

De fiecare data cand deschid cutia postala...

... ma gândesc: "cum am ajuns eu să am cheia unei cutii poştale?
de ce trebuie să o verific iar?
oare iar găsesc nişte facturi înăuntru?
oare cât costă, şi când trebuie să le plătesc?
Dar poate cel mai important, când am ajuns un adult?

Din toate gesturile, de la păstrarea permisului de conducere în portmoneu până la a-mi pune hainele (separate pe culori) la spălat, parcă gestul ăsta de a verifica cutia poştală mă face cel mai mult să mă simt un adult, şi cum să vă spun, în modul acela neplăcut. Am ajuns de la a avea cheia legată de gât cu un şnur să nu o pierd la a-mi ridica corespondenţa. La a fi în "grupul deografic ţintă" al plinatelor de la supermarketuri. E aceeaşi rutină: facturi, înştiinţări, pliante, reclame. Fiecare mă face să mă simt tot mai bătrână. Dar ştiţi ce nu am primit de muuult? O scrisoare. Din aia adevărată, cu timbru pe ea, scrisă de mână. Sau o vedere de undeva de departe. Dacă vreţi să mă ajutaţi, scrieţi-mi o scrisoare. Poate că aşa, nu mă voi gândi mereu cu groază la deschiderea cutiuţei poştale.

10 tipuri de oameni care mă enervează la culme în problema Roşia Montană

În primul rând, vreau să spun că mă opun proiectului de exploatare de la Roşia Montană în proporţie de 100%. Totuşi, nu sunt o fanatică, şi din această cauză, am văzut în timp o grămadă de oameni de ambele părţi ale baricadei care merită un premiu pentru prostie. Aşa că o să vă explic cam cum văd eu unele categorii de actori implicaţi in proiectul asta. So, with no further ado, următoarele sunt categoriile de oameni care mă enervează în ceea ce priveşte problema Roşiei Montane :

1. Localnicii care vin si plang la televizor pentru locuri de munca.
   Problema lor? Nu şi-au dat seama că acum trăim în capitalism şi statul nu are obligaţia să îţi dea un loc de muncă. Mie nu mi-a dat statul vreun loc de muncă. Nici nu a venit la mine o companie să mă tragă de mânecă să lucrez pe la ei. Joburile pe care le-am avut au fost câştigate cu multe CV-uri depuse, interviuri date, networking profesional şi în general o doză mare de iniţiativă personală. Am auzit-o la Antena 3 pe Tanti Sanda, cea cu tricotatul şosetelor, că Gabriel Resources i-au promis de mult un job şi că vezi Doamne, protestatarii ăştia nesimţiţi sunt singurii care stau între ea şi jobul promis. Ba mai mult, acu câţiva ani, într-o emisiune, un ONG-ist i-ar fi promis un loc de muncă (nu a specificat ce fel de loc de muncă) dar că nu s-a ţinut de promisiune. Hello, tanti Sanda! Compania nu va nominaliza pe cine angajează! Ei scot la concurs nişte posturi, dacă eşti cea mai bună candidată, îl ocupi, dacă nu nu. Ia nu mai staţi ca şi cerşetorii cu mâna întinsă, că asta nu vă va scoate din mizeria în care v-a băgat propria voastră lene şi prostie. La Roşia Montană, cine a vrut să facă ceva, a făcut: agricultură, creşterea animalelor, turism.
2. Oamenii care cred cu naivitate minciunile RMGC pentru că nu ştiu să se informeze
   Peste tot pe unde sunt articole legate de Roşia Montană, o să întâlneşti oameni care postează pro proiect, foarte derutaţi de ce ar fi cineva anti această mană cerească pentru România. Şi nu, nu sunt toţi „postaci” cumpăraţi de RMGC, unii fac asta din propria convingere. Au rămas doar cu ce au văzut la televizor, şi deşi au internet, capacitatea de a scrie şi de a citi, se pare că nu le-a trecut niciodată prin cap că există manipulare mediatică şi că ar fi bine să citească şi ce zice cealaltă parte.
3. Protestatarii care protestează deşi nu au decât informaţii sumare legate de subiect
   Ei sunt, într-un fel, veriga slabă a protestelor. Sunt acolo dintr-unul dintre motivele pentru care se poate protesta, dar dacă un jurnalist bine pregătit i-ar lua la întrebări în legătură cu toată afacerea, s-ar pierde şi ar discredita şi pe ceilalţi care sunt acolo şi ştiu foarte bine de ce protestează.
4. Mircea Badea.
   Da, Mircea Badea are o categorie doar pentru el. Cât de plin de tine să fii să crezi că oamenii au ieşit în stradă să protesteze împotriva TA? Da cine te crezi, buricul pământului? Şi te mai şi simţi ofuscat când auzi sloganul „Să vină presa/Să-i scoatem lesa”. Scuzele mele, presa nu are lesă, are un ditamai lanţ, din ăla cu care se leagă ancora de navă.
5. Oamenii care sunt împotriva proiectului, dar nu protestează să nu fie asociaţi cu alte grupuri de protestatari care vin acolo din alte motive.
   Să zicem că Gigel nu vrea să se facă proiectul pentru că este ecologist şi nu i se pare corect să tăiem munţii pentru resursele din ei. Să zicem că Angela nu vrea să se facă proiectul deoarece legea asta de exploatare de la RMGC e necostituţională. Acum, Angela nu vine la protest, pentru că ea nu e ecologistă radicală şi ea nu are nimic cu ideea de a se tăia munţii ca să se scoată aurul din ei. Să zicem că presiunea socială cedează, şi proiectul se face. Ce credeţi că angela se va simţi ea super bine că nu a fost asociată cu poziţia lui Gigel, sau că va fi supărată că statul iar a abuzat-o grosolan, ca şi cetăţeană? Bă oamenilor, gândiţi-vă bine ce e de câştigat şi ce e de pierdut. Toată lumea ştie că protestatarii sunt o muţime pestriţă, eterogenă, cu poziţii foarte variate, de la extrema: „NU exploatării resurselor solului” până la „nu vreau contractul ÎN FORMA ACTUALĂ” and everything in between.
6. Oamenii care vin la protest să alipească unele cauze total nelegate de el
   Am văzut oameni care veneau cu pancarte cu maidanezii, că cică să nu-i omoare. Am văzut oameni care fluturau steagul anarho-comunist. Ăstea sunt 2 exemple evidente, care mi-au sărit pe retină şi m-au zgâriat pe creier. Păi bă, duceţi-vă şi faceţi-vă propriul protest, anti ce vreţi voi, ăsta e deja luat, şi e cu Roşia Montană.
7. Ultraşii care vin la protest că da-de a ieşi cu scandal
   La Cluj, mirificii din galeria U cluj nu numai că au venit la protest, dar au şi vorbit în piaţă, cu o argumentaţie de genul „U Cluj e în Ardeal, Roşia Montană e în ardeal, deci hai cu Roşia Montană”. Mă, dacă eşti prea prost să înţelegi că SUNT unele subiecte care sunt mai importante decât echipa aia de fotbal, şi că nu tot ce ţi se întâmplă în viaţă e legat de U Cluj, te rog eu frumos nu mai veni la protest, că nu ai ce căuta. Oricum protestele sunt paşnice, deci nu iese bătaie cu jandarmii.
8. Protestatarii care sunt total anti-politicieni
   La bucureşti am văzut cum agitatorii de la protest au făcut mişto de un tânăr politician venit în stradă să protesteze şi i-au semnalat clar că nu are ce căuta acolo. Nu ştiu care e povestea cu respectivul tânăr politician, dar aveţi grijă, protestatarilor! Dacă nu joci jocul, nu ai cum să câştigi, de pe margine. Mai bine v-aţi atrage de partea voastră pe cât mai mulţi politicieni, că asta e singura metodă de a câştiga războiul.
9. Cei care îi bagă pe toţi protestatarii în aceeaşi oală
   Am din păcate câţiva prieteni foarte vocali pe net care au ceva împotriva unei grupe anume de protestatari, şi de aceea îi demonizează pe toţi. Nu contează că 12.000 de oameni (câţi au fost la ultimul protest în Cluj) nu pot avea aceleaşi motivaţii. Ei încep şi se ceartă cu tine ca şi cum s-ar certa cu un ultraş, de exemplu, sau cu un anarho-capitalist. Hello, deschideţi-vă ochii, oamenii de la protest sunt acolo, după cum ziceam, de pe poziţii foarte diferite. Unii sunt mai informaţi, alţii mai puţin, unii sunt mai deştepţi, alţii mai proşti, unii sunt mai raţionali, alţii nu, şi tot aşa. Te rog discută cu MINE, nu cu inamicul ăla fictiv din capul tău, dacă vrei să avem o discuţie normală pe subiectul Roşia Montană.
10. Reprezentanţii presei mainstream
    Pentru că îmi reamintesc constant că şi conştiinţa are preţul ei.

Astea fiind spuse, eu voi fi duminică la 5 în piaţă, indiferent dacă voi fi singură sau lângă alţi 10.000 de oameni. Pentru că eu încă sper că trăim într-o democraţie, în care poporul poate să îşi exercite metodele de control asupra aleşilor. Ne vedem la protest!

De ce consider că naţionalismul, sub forma lui actuală, este perimat şi parţial periculos

Recent, am avut o discuţie foarte aprinsă legată de naţionalism şi patriotism cu doi amici mai noi, mari promotori ai acestui sentiment. Au încercat să îmi explice de ce sunt ei naţionalişti, mândri că sunt români şi de ce ar trebui să fie fiecare român aşa, din perspectiva lor. Nu am fost de acord cu multe argumente auzite dar din păcate nu an reuşit să sintetizez pe loc în mod destul de coerent tot ce gândeam. Totuşi, mi se pare un subiect foarte important, în special în contextul în care, pe de o parte, se vorbeşte de regionalizare tot mai mult, iar pe de altă parte ne şocăm la gândul că evenimente ca şi cel din Georgia sau Kosovo sunt contemporane cu noi.

Ştiu că în ceea ce urmează, o să enervez pe mulţi, şi îmi asum acest risc. Totşi, pentru cei care mai au încă o minte limpede, neumbrită de patimă şi emoţii excesive, vă rog să mă urmăriţi şi să îmi spuneţi la final dacă măcar v-am dat o temă de gândire.

Deci here we go: cele 4 motive pentru care nu mă consider patriotă şi cred că naţionalismul e perimat şi pe alocuri periculos:

1. Motivul 1: nu pot fi mândră de ceva la care nu am contribuit cu nimic. Cred că acest argument e simplu ca bună ziua. Nu am ales să mă nasc româncă, la fel cum nu am ales să mă nasc femeie, sau să am ochii căprui. Nu pot fi mândră de un atribut care e pur întâmplător. Pot fi mândră doar pentru acele chestii la care am avut vreo contribuţie, dar naţionalitatea nu este unul dintre ele.
2. Motivul 2: naţionalismul duce la xenofobie. Atunci când începi să conceptualizezi neamul tău ca un grup omogen, instant apar în mintea ta nişte "noi" şi nişte "ei", iar de acolo până la "noi" versus "ei" este doar un pas. Noi am fost furaţi de către ei de-a lungul istoriei. Pe noi ne-au asuprit. Noi am fost masacraţi de către ei. Etc. Treziţi-vă! Nu există acest "noi" decât în capul vostru şi a altor naţionalişti ca voi. Naţiunea este o construcţie ideatică, nu este o realitate.
   Iar una din metodele principale prin care această naţiune ia fiinţă în capul oamenilor e prin contrast: noi suntem noi fiindcă nu suntem ca ei. De aici urmează: noi suntem mai buni, mai paşnici, mai demni, mai deştepţi, mai culţi, mai ospitalieri. Voi sunteţi mai violenţi, mai sălbatici, mai barbari, mai laşi, mai înşelători. Naţiile devin ca un fel de oameni cu personalităţi, şi al naibii că noi suntem cei mai buni şi mai deştepţi din curtea şcolii.
3. Motivul 3: nu mai avem NEVOIE de naţionalismul clasic. Acest punct cred că merită ceva mai multe explicaţii. Eu consider că statul modern este o entitate administrativ-teritorială care are principala menire de a ne asigura siguranţa (atât faţă de potenţiali atacatori externi cât şi interni) şi apoi menirea de a ne asigura un trai decent prin vegherea la respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi prin oferirea de diverse servicii publice. Pe scurt, atâta timp cât eşti cetăţeanul unui stat modern, statul trebuie să se asigure că nu vine nicio naţie peste tine să te omoare sau să te subjuge, că trebuie să îţi protejeze viaţa, integritatea fizică şi morală atunci când cineva (inclusiv un conaţional) atentează asupra ta, şi trebuie să asigure dreptul la demnitate, la libertatea gândirii şi opiniei, etc etc. Cam toate chestiile enunţate prin Declaraţia dreptuurilor omului. Dacă statul în care trăiesc reuşeşte să îmi asigure toate chestiile astea, atunci puţin mă interesează că se numeşte România, Ungaria sau Statele Unite ale Europei. Nu e de parcă vai doamne, noi ca Români, am mai avea chestii importante de rezolvat împreună, ca şi naţie. Nu mai simt că în contextul actual, avem ceva năzuinţe colective spre care să ne opintim toţi. A fost o perioadă foarte mare în istorie în care era pur şi simplu util, rentabil să fii naţionalist. Dacă ţineai cu naţiunea, ţineai cu tine, implicit. Erau unele probleme grave pe care le aveai împreună cu toţi membrii grupului tău etnic, şi trebuia să le rezolvi, de genul ocupaţia unui alt popor care te-a subjugat şi te folosea spre binele lui. Naţionalismul a dus la sentimentul ăsta de coeziune care a făcut ca iniţiativele de obţinere a independenţei să dea roade. Dar acum e gata: nu ne mai ameninţă nimeni, nu mai trebuie să ne aliem să ieşim de sub stăpânirea nimănui.
4. Motivul 4: noi ca români (şi nu numai, practic în orice naţie e la fel) nu avem NIMIC care să ne definească pe toţi la un loc. Suntem, conform ultimului recensământ, peste 20 de milioane de români. Luaţi fiecare ingredient şi o să vedeţi că nu e nimic ce ne uneşte pe toţi. Etnia? Nope, sunt cca 7% maghiari, si 3.5% romi. Limba ? La fel, aproape 10% au o altă limbă maternă. Religia? Aici suntem şi mai amestecaţi, cu tot felul de confesiuni, inclusiv oameni care se consideră atei sau fără religie. Cine reuşeşte să îmi zică o definiţie a ce înseamnă să fii român adevărat, dar atenţie, o definiţie care să se aplice la toţi cei 20 de milioane de români, primeşte admiraţia mea eternă. Practic, naţiunile moderne sunt grupuri mult prea mari şi prea diverse încât să mai existe un numitor comun între TOŢI membrii acelei ţări.

Şi acum ştiu că o să vină criticile, de genul:

1. Dar cum poţi să zici aşa ceva, când au murit atâţia pentru apărarea neamului?

   Argumentul ăsta e unul idiot. Cei care au murit pentru apărarea neamului s-au gândit în primul rând la comunităţile lor contemporane, în care trăiau. La familia lor, la prietenii lor, la copii lor, la satul lor, la contemporanii lor. În vremea aceea era o ameninţare directă la adresa vieţii şi siguranţei lor. Ei în primul rând pentru ĂIA au luptat, nu pentru mine. Aşa că mai lăsaţi-mă cu retorica patriotică de 2 lei. Pe vreme de război, ori iei arma să te aperi, ori mori ucis de armă, nu sunt multe calcule de făcut. Aşa că oamenii ăia au murit din instinct de auto-conservare a lor şi a familiilor lor, nu pentru mine.

2. Dar Raluca, cum se poate să nu se umfle guşa în tine de mândrie, când ştii că eşti urmaşa lui (inserează aici orice personaj istoric român care a făcut ceva în istorie)?

   Din cam 2 motive. unul este cel enunţat mai sus, şi anume nu am dreptul să fiu mândră de ceva la care nu am contribuit cu nimic, şi în al dolea rând, pentru fiecare Mihai Viteazul, Nicolae Iorga, Nicolae Paulescu, Nadia Comaneci exista si un Ceausescu, un gheorghe gheorghiu dej, un general Antonescu (rog toti neonaziştii si legionarii care îl idolatrizează să stea jos cuminţi şi să ia să citească o carte despre deportările de evrei din România şi despre pogromuri iar apoi să mai vorbim cine e erou) şi alţi o grămadă de hoţi, criminali, tîlhari şi delapidatori care şi ei au fost la rândul lor la fel de români ca şi primii menţionaţi. Nu vă mai uitaţi doar la exemplele care vă convin. Tot român îi scrie în buletin şi la mama ta, şi la omul străzii care doarme în canalizare. Şi la profesorul universitar care îţi predă, şi la puradelul care îţi cere un leu. Şi ţie şi secuiului din Covasna. Şi prietenului tău cel mai bun, şi cocalarului care s-a legat de prietenul tău cel mai bun că are plete. Suntem în aceiaşi mare barcă administrativ-teritorială numită statul suveran independent român.

3. Dar Raluca, nu crezi că e util să ţii cu echipa noastră, în caz că vin alţii şi ne invadează?

   Bineînţeles că da, doar nu sunt idioată. Dacă unii îs aşa de spălaţi pe creier încât să vină să ne invadeze, e clar că dacă reuşesc, eu nu oi trăi o viaţă bună şi liberă sub ei. Atunci rog statul român să pună armata pe ei şi să mă apere, că doar de aia stau aici şi plătesc taxe.

4. Dar totuşi, cum poţi dormi noaptea liniştită ştiind de toate atrocităţile pe caare le-au comis nemţii/sovieticii/ungurii hortişti/otomanii (inseraţi orice naţie care ne-a tras-o de-a lungul istoriei)?

   Asta e o întrebare de genul: cum ai reuşit să îţi educi latura raţională să primeze în faţa celei emoţionale? Poate unii nu ştiu, dar eu sunt din Sălaj. Pe la noi prin judeţ, în timpul Ungariei Hortiste, lucrurile au luat o întorsătură nasoală de tot. În unele sate, ca de exemplu în Ip, ungurii i-au vânat pe români ca pe animale şi i-au ucis în moduri foarte nasoale şi atroce. Am citit cărţi despre asta, am vizitat mormântul comun de la Ip, etc etc. Nu am dormit aproape deloc multe nopţi până mi-o trecut şocul psihologic pe care l-am avut ştiind că oamenii sunt capabili de asemenea cruzimi. Totuşi, nu mi-am format o boală pe unguri, ba chiar îi consider că sunt oameni exact ca şi mine, nici mai buni şi nici mai răi. De atunci am citit multe despre Holocaust, am văzut de ce au fost capabili şi germanii, şi Românii (ia citiţi puţin despre pogromurile din România de la Iaşi, Bucureşti şi Dorohoi, despre deportările în Transnistria şi chestiile de genul). Nu e vorba că nemţii sau maghiarii sau românii au o înclinaţie deosebită spre sadism şi spre asuprire. De multe ori, masele nu ar fi avut ideile alea de capul lor, ci au fost doar spalate pe creier. Citiţi despre psihologia maselor. Citiţi despre propaganda de război. Aţi fi şcoaţi, dar vreo 60% din noi am face chestii atroce dacă ni s-ar spune de către o autoritate su le facem şi autoritatea aia ne-ar zice că ia ea asupra ei vina a ce facem. Asta nu o zic eu, ci studii psihologice, ca şi faimosul Experiment al lui Stanley Milgram care încerca să răspundă la întrebarea: masele au aderat la principiile morale ale nazismului, sau doar ascultau ordine? Se pare că răspunsul corect este al doilea. Surprinzător, manipularea în masă, propaganda şi autoritarianismul duc la atrocităţi şi războaie crunte.
   Să crezi în schimb că un popor are o anume personalitate (nemţii sunt puşi pe conducere, ungurii sunt sadici, evreii sunt vicleni) dă dovadă de o gândire blocată în nişte stereotipuri superficiale perfect greşite. E ca şi cum tu ai avea o mătuşă schizofrenică şi eu aş zice de toată familia ta că sunteţi nişte lunatici.

Acest articol va fi probabil dezvoltat pe măsură ce dialogul continuă. Vă rog totuşi să aveţi un dialog civilizat şi constructiv. Voi modera comentariile dacă văd că lucrurile o iau pe ulei.

Dar dacă consideraţi că putem să purtăm un dialog civilizat, vă invit să vă spuneţi părerea.

Cu drag faţă de toţi co-naţionalii mei, indiferent de etnie, limbă sau religie,
Raluca

Cum să faci să îți placă să înveți

În ultimul an, și mai ales în ultimul semestru, mi se pare deosebit de dificil să învăț și să fac cercetare. Mi se pare că am prea mult de citit, prea multe proiecte de făcut și prea puțin timp să le fac. Și, colac peste pupăză, modul meu de a reacționa la sarcini multe și grele este de a le evita pur și simplu până când nu se mai pot evita. Procrastinare. În mintea mea, sarcinile de la facultate s-au transformat într-un balaur imens cu multe capete care amenință să mă înghită zi de zi și pur și simplu nu mă pot vedea doborând balaurul.

Am căutat, bineînțeles, multe motive și scuze pentru situația în care mă aflu. Unele sunt reale, altele țin strict de mine. O să vi le enumăr, să văd dacă vă regăsiți în ele:

•      Am un job care îmi consumă toată puterea de concentrare
•      Nu am timp fizic pentru învățat
•      Am prea multe de făcut dintr-o dată și mă copleșesc
•      Sunt prea stresată și nu mă pot concentra la învățat
•      Evenimentele și persoanele din jurul meu îmi distrag atenția
•      Nu am tot ce îmi trebuie pentru un mediu confortabil de învățat (un birou, un scaun, etc etc)
•      Nu am sursele potrivite din care să învăț

Și multe altele....

Nu spun că toate sunt minciuni. Unele dintre ele sunt foarte reale, și dacă m-aș ocupa de ele să le îmbunătățesc, ar fi mai ușor.
Dar dacă ai o motivație intrinsecă (interioară, personală) pentru a învăța, le poți ignora pe toate cu succes. 

Ca să înțelegeți ce vorbesc, voi face o comparație. Să presupunem că ți-ar place enorm de mult să te joci pe calculator. Așa de mult, încât atunci când te-ai juca pe calculator, ai fi în lumea ta. Nu ți-ar mai trebui nimic, nu te-ar interesa ce fac cei din jur, ce zgomote se aud afară, ce fel de scaun ai, faptul că în ziua respectivă ai fost la lucru... nu te-ar mai deranja nimic așa de tare încât să spui „eu nu mă joc din cauza x”. În schimb, uite că spunem „nu învăț pentru că tocmai am venit de la lucru” sau „nu învăț pentru că nu am un scaun ca lumea” sau ”e prea mult de învățat”. Care e concluzia logică? Simplu: nu vedem învățatul ca pe o activitate plăcută. Îl vedem ca pe o corvoadă și căutăm orice mică scuză, orice pai de care să ne agățăm, ca să nu ne punem „cu burta pe carte”. 

Bine, și ce e de făcut?

Eu personal am început o cercetare pe internet: am căutat după cuvintele cheie ”how to enjoy studying”, în română s-ar traduce „cum să te faci să-ți placă învățatul”. Rezultatele au fost în general slabe: pe lângă că au fost relativ puține, majoritatea se refereau la motivații externe sau la schimbarea mediului de învățare pentru a-l face mai plăcut. Nu asta căutam. Eu căutam ceva ce să mă facă efectiv să îmi placă învățatul, nu sfaturi care să îl facă mai suportabil.

Apoi am dat peste un articol care vorbea de trei tipuri de motivații de a învăța: intrinsecă, extrinsecă și orientată spre realizări.

Pe scurt, așa se defineau:

Cea intrinsecă (internă, interioară, personală): atunci când îți place actul în sine de a învăța, de a cerceta, de a afla lucruri noi și de a face descoeriri și progrese într-un anume domeniu. Acest tip de motivație poate fi susținut și de motivația de a face bine prin cunoștințele deținute de tine și de a ajuta oamenii. Dar central ei este exact pasiunea pentru actul cunoașterii. Este cel mai bun tip de motivație și dă naștere unei achiziții de informații pe termen lung, de calitate superioară.

Cea extrinsecă (exterioară, externă): motivația prin recompense și frică. De exemplu, înveți bine pentru a fi răsplătit cu cadouri, pentru a fi lăudat, pentru a nu-ți supăra părinții, pentru a nu fi pedepsit de părinți atunci când ei note mici. Pe termen lung, e și învățatul unui domeniu numai pentru că te-ar duce la o carieră bănoasă, și nu fiindcă ai avea o pasiune pt acel domeniu. A treia motivație din articol era cea orientată spre realizări. Aceasta se definea prin dorința de a fi o personalitate recunoscuta în domeniu, de a fi apreciată de colegii cercetători, de a face o carieră de succes. Autorul articolului ar spune că acest tip de motivatie este unul distinct, dar eu aș spune că este tot o motivație externă. Bineînțeles, sună mai bine dpdvd al comunității intelectuale ideea de a fi apreciat, versus de a avea un cadou de la părinți, dar până la urmă e vorba tot de o răsplată externă.

În concluzie, eu țitesc spre a obține o motivație internă, vreau să ajung să îmi placă să învăț. Am căutat mai bine, mi-am pus și eu mintea la contribuție, și am venit cu anumite tehnici menite să te ajute să faci o schimbare de mentalitate:

      1        Tehnici centrate pe ideea de predare

Pe mulți oameni îi motivează ideea de a preda altora. Fie că este dintr-o pornire sinceră de a-ți împărtăși cunoștințele, fie că te simți responsabilizat în ideea că ar trebui să predai ceva cuiva, fie pentru că îți face plăcere să îți etalezi cunoștințele, predatul este un factor motivant. Iată câteva idei practice:

•     Învață imaginându-ți că ești un profesor și mâine trebuie să ții o lecție la clasă din materia respectivă
•     Alege pe cineva din casa/apartamentul/camera ta de cămin și înțelege-te ca la sfârșitul zilei tu să îi prezinți într-un mod concis și pe înțelesul tuturor ce ai învățat. Nu alege pe cineva care e la același curs cu tine, cu cât va fi mai neinformat pe subiect, cu atât va fi mai eficient exercițiul
•     Închipuie-ți că ești într-o sală de clasă și le citești cu voce tare elevilor tăi o carte. Vizualizează sala de clasă și toți copii care te ascultă cu urechile ciulite. Încearcă să îți „auzi” vocea sigură trecând de la paragraf la paragraf.

           2        Tehnici centrate pe ideea de comunitate

Multora dintre noi nu le place să sufere singuri. Ne place să învățăm împreună, să vizualizăm învățatul ca pe un efort colectiv, și cunoștința ca pe un fel de sfânt Graal spre care aleargă toată lumea. Pentru aceștia dintre voi, aveți următoarele tehnici:

•    În loc să înveți singur acasă, du-te la sala de lectură cea mai mare din localitatea ta. Climatul de studii te va motiva cu siguranță și pe tine să te pui pe treabă.
•     Dacă nu ai posibilitatea de a merge la sala de lectură, propune tuturor celor pe care îi cunoști care au de învățat în acea perioadă să vă întâlniți undeva și timp de minim 2 h să învățați unii lângă alții
•     Bonus: dacă învățați la aceeași materie, vă puteți explica unul celuilalt anumite puncte mai complicate
•     Dacă nu ai posibilitatea de a te înconjura fizic de oameni, și ești singur, încearcă să vizualizezi că ești la sala de lectură. Uită-te la câteva imagini care să te ajute
•     Pentru a crea senzația de atmosferă de studiu, anunță pe cei din casa ta că pentru o perioadă de x ore vei învăța și roagă-i să nu facă zgomote pe această perioadă de timp;

      3         Tehnici centrate pe ideea de „scop mai mare”

Uneori nu ne putem învăța deoarece o materie ni se pare inutilă. Nu vedem la ce anume ne-ar folosi această materie sau în special această lectură, și oarecum creierul refuză să participe la o sarcină dacă nu îi vede beneficiul. Dacă aceasta este situația ta, am câteva tehnici pentru tine:

•            Fă o listă cu toate meseriile care necesită cunoștințe din acel domeniu. Încearcă să îți închipui cum ar arăta o zi tipică din viața ta dacă ai face acea meserie. Gândește-te exact la ce te-ar ajuta în profesia respectivă materialul citit
•             Gândește-te la ce progrese tehnologice sau sociale au dus descoperirile din domeniul pe care îl citești, gândește-te dacă a făcut vreun bine omenirii.
•          Caută pe net informații despre domeniul pe care îl înveți, practicat la cel mai înalt nivel. Câteva exemple: dacă înveți la biologie, poți să te uiți la un documentar legat de rezervații naturale, sau de organisme modificate genetic. Dacă ești la matematică, poți viziona un documentar cu proiecte de arhitectură impresionante. Dacă înveți limbi străine, uită-te la documentare cu oameni care au o înclinație spre limbile străine și au reușit să călătorească într-o mulțime de țări, vorbind limba băștinașilor.

      4        Tehnici centrate pe ideea de diminuare a responsabilității

Unii din noi suntem perfecționiști. Preferăm să nu facem ceva deloc, decât să îl facem mai puțin decât optim. Perfecționismul este ok până la un anumit punct, dar după aceea te paralizează și te face să nu mai progresezi. Tehnicile următoare sunt pentru cei care se simt prea responsabili. Sunt menite a te ajuta să înțelegi că a face cât poți în acel moment e mai bine decât a nu face deloc:

•     Închipuie-ți că un prieten te-a rugat să scrii acea lucrare de cercetare pentru el și că nu țintește la o notă mai mare de 8; În aceeași ordine de idei, poți să îți închipui că faci cuiva o lucrare contra cost;
•     Închipuie-ți că ești deja angajat și că de fapt lucrezi la o sarcină de lucru care trebuie realizată într-un anumit deadline
•     Închipuie-ți că ești membru al unui proiect de cercetare care are un buget pe 10 ani. Imaginează-ți că vă aflați doar în primul an și echipa ta are nevoie de cineva care să ofere unele informații de pornire, iar tu le oferi o prezentare sintetică a domeniului;

Astea au fost tehnicile mele. Sper să le folosiți pe cele care vi se potrivesc și să vă ajute. Vă rog să îmi scrieți cum vă motivați să vă placă învățatul și în cazul în care ați utilizat vreo tehnică din articol, cum a funcționat.

Pe scenă

Lunea care a trecut, am trecut printr-o experienţă total inedită de oratorie, deoarece am participat la concursul intern de public speaking al clubului Toastmasters Cluj.

Ceea ce a fost aşa de special la concurs este că nu s-a ţinut tot în mediul universitar, în sala din facultatea de Ştiinţe Politice cu care eram noi obişnuiţi, ci într-un pub, mai exact într-o parte a pub-ului rezervată pentru concerte.

Închipuiţi-vă un "beci" spaţios, cu tavan boltit, foarte slab iluminat, cu o scenă înălţată la unul din capete. Pe scenă erau două microfoane, iar din tavan atârnau nişte reflectoare care băteau pe "vedeta" care era la microfon.

Eu urma să fiu "vedetă" la două secţiuni: cea de evaluări şi cea de discursuri improvizate. Deci singura secţiune la care nu am participat este cea de discursuri pregătite.

Am învăţat foarte multe lucruri în acest eveniment, dar cred că un mod util de a însuma totul este ideea de schimbare de mediu. Pe mine m-a afectat foarte mult schimbarea de mediu. Aşa de mult, încât la discursul improvizat m-am blocat. Da, pur şi simplu mi s-a şters tot din minte, şi în loc să ţes o poveste interesantă pentru public, pornind de la bileţelul extras, am povestit pur şi simplu ce aş fi făcut eu, în realitate, în acea situaţie. Ceea ce nu era neapărat foarte interesant sau diferit de ce ar fi făcut alţi oameni.

Ca să înţelegeţi mai bine cum a fost, vă invit să vă uitaţi la videoclip.

 

Din câte puteţi observa, nu m-am descurcat foarte bine. Ideile nu au fost deosebit de originale, şi am şi făcut unele greşeli gramaticale cam urâte. Nu am reuşit nici să utilizez foarte bine varietatea vocală pentru a exprima anumite idei şi trăiri.

De ce? Pentru că m-am blocat, şi nu mai improvizam cu un anumit scop în minte, ci doar umpleam timpul. 

Ceea ce m-a intimidat a fost schimbarea. Eram pe o scenă, trebuia să folosesc un microfon, reflectoarele îmi băteau în ochi şi nu puteam să văd cu claritate publicul. Mă simţeam destul de nepregătită pentru situaţie. 

Şi atunci am înţeles că mai am de lucrat destul de mult pentru a deveni un vorbitor desăvârşit.

E important să vorbiţi în cât mai multe medii posibile, atât formale cât şi informale. E important să veniţi din timp pentru a testa orice obiecte de care aveţi nevoie în prezentare: microfon, proiector, telecomandă de proiector, etc. 

A propos de microfon: trebuie să ţineţi minte câteva lucruri. 

- Niciodată nu îl ţineţi prea aproape de gură (la mai puţin de o palmă) pentru că se va auzi prea tare şi pentru că microfonul va surprinde orice respriaţie a dumneavoastră, ceea ce e deranjant

- dacă e un microfon pe care îl puteţi lua în mână şi să vă plimbaţi cu el, faceţi asta, pentru că un discurs în care rămâneţi permanent pironiţi în faţa stativului nu este prea convingător

- dacă stativul nu este fixat la înălţimea potrivită, în niciun caz nu încercaţi să vă întindeţi la el sau să vă cocoşaţi ca să fiţi în drept cu microfonul. Rugaţi pe cineva să vă ajute să îl ajustaţi la înălţimea potrivită

- tot timpul ţineţi microfonul exact în faţa gurii, nu uşor lateral, deoarece nu va capta corect sunetul

Pe lângă acestea, asiguraţi-vă că ştiţi programul şi pe unde anume se poate intra pe scenă, în caz că nu puteţi urca pur şi simplu prin faţă. Poate acestea vi se par detalii, dar acolo în condiţii de stress lipsa acestor informaţii vă va îngreuna foarte mult situaţia.

De asemenea ajută, în caz că nu vedeţi publicul din cauza iluminării slabe, să vă închipuiţi nişte feţe zâmbitoare întreptate către scenă ;)

Cum să domini într-o discuţie

Această postare este legată de cea anterioară, în care eu îmi exprimam nemulţumirea provocată de desfăşurarea unui concurs de dezbateri. Ceea ce m-a nemulţumit a fost faptul că intervenţiile mele şi ale membrilor echipei erau mereu întrerupte de membri juriului sau de echipa adversă, ceea ce a făcut ca totul să se transforme într-un talk-show.

Întrebarea mea era: ce poţi să faci în aceste situaţii? Răspunsul: să te foloseşti de personalitatea ta şi de anumite tehnici pentru a domina discuţia, măcar suficient timp cât să îţi expui argumentele. Simplu de zis, greu de făcut.

Acum voi lista câteva dintre lucrurile care contează atunci când dăm prioritate cuiva în vorbire:

1. Genul: bărbaţii tind să aibă voci cu un timbru mai grav, să vorbească mai rar şi mai monoton şi să  folosească o intonaţie închisă pe finalul frazei. Toate aceste caracteristici masculine ale vocii îi fac să fie dominanţi într-o discuţie. Femeile în schimb au un ton mai înalt, folosesc frecvenţe variate, nemonotone în vorbire, vorbesc în "rafale" (adică spun propoziţiile rapid, dintr-una, şi apoi fac pauze) şi folosesc o intonaţie deschisă pe finalul frazei. Asta le face să pară mai mult subordonate.

2. Vârsta: persoanele adulte, care au o voce puternică şi clară, au în mod clar un avantaj. De asemenea, vârsta înaintată a vorbitorului este pentru suficienţi oameni o sursă de respect. De obicei, tinzi să respecţi pe cei care sunt mai mari sau mai în vârstă decât tine.

3 Statutul social: oamenii tind să respecte persoanele cu un statut social înalt, pe oamenii de succes.

4 Expertiza: dacă o persoană vorbeşte pe domeniul ei de expertiză şi este recunoscut ca un expert de către interlocutori, este mult mai puţin probabil să fie întrerupt.

5. Tehnicile utilizate în vorbire. În cazul în care toate celelalte diferenţe nu există sau nu sunt foarte relevante, până la urmă se dă efectiv o "bătălie" a tehnicilor de menţinere a cuvântului.

Poate credeţi că acestea sunt veşti proaste, dar nu este aşa. Multe lucruri se pot schimba, şi multe limitări sunt doar în mintea noastră. Dacă vom deveni conştienţi de propriile blocaje şi vom lucra la tehnică, atunci vom avea şanse mult mai mari să dominăm cu succes o discuţie.

Voi lua pe rând toţi factorii enumeraţi mai sus.

Genul: s-a dovedit prin anumite experimente că oamenii au clar definit ce anume înseamnă o voce feminină şi ce înseamnă una masculină. Vocile feminine au frecvenţe mai înalte (piţigăiate, chiar) iar tonul şi ritmul diferă şi ele. Indiferent dacă sunteţi femeie sau bărbat, ca să vă înbunătăţiţi vocea, trebuie să o evaluaţi întâi. Rugaţi pe cineva să vă spună dacă vorbiţi înalt sau grav, dacă folosiţi un ton variat sau monoton, dacă vorbiţi prea repede sau prea rar, şi în final dacă aveţi o intonaţiedeschisă sau închisă pe final. Ce înseamnă asta? Femeile ar zice, de obicei: "Ce zi frumoasă, nu-i aşa?" - propoziţia "ce zi frumoasă" este liniară în privinţa intonaţiei, dar întrebarea "nu-i aşa" este ascendentă, lasă terenul pregătit pentru un răspuns, pentru o continuare sau o confirmare. Bărbaţii, însă, nu încurajază continuarea dialogurilor şi folosesc doar fraze simple. Un bărbat ar zice, simplu "Îmi place ziua de azi, este frumoasă."

Ce puteţi face? Dacă aveţi o voce prea înaltă, să încercaţi să îi coborâţi frecvenţa. Dacă vorbiţi prea repede, micşoraţi ritmul şi dacă încercaţi să îi faceţi pe oameni să vă asculte până la capăt, nu le mai daţi ocazia să intervină prin acea intonaţie deschisă la finalul frazei. Nu mai puneţi întrebări care să încurajeze pasarea cuvântului de la dumneavoastră la interlocutor. 

Vârsta, statutul social şi expertiza: Le-am grupat pe toate acestea deoarece toate se referă la nişte convenţii sociale pe care le respectăm. Toate sunt nişte limitări autoimpuse, care în capul nostru sună aşa "sunt prea tânăr/fără succes/neexperimentat încât să intervin în discuţie". Uneori este adevărat, dar probabil că te afli în acel loc pentru un motiv, ai o părere pretinentă care poate înbunătăţi calitatea discuţiei, şi până la urmă ţine minte că oricine a pornit de la 0: 0 ani, 0 lei, 0 experienţă, 0 cunoştinţe.

Tehnicile de vorbire: dacă celelate diferenţe anterioare nu există sau nu mai sunt relevante în viziunea dumneavoastră, atunci discuţia va fi condusă de cine are tehnici mai bune. Sunt multe, dar o să vă spun doar câteva dintre ele, care mi se par cele mai relevante.

- când aveţi mai multe argumente care susţin o idee, sau mai multe perspective din care se poate privi un subiect, folosiţi construcţia "În primul rând, în al doilea rând ... etc" acompaniată de gestul de a arăta pe degete unde anume aţi ajuns. Această tactică vă structurează discursul şi semnalează clar că nu aţi terminat ce aveaţi de spus. 

- Dacă sunteţi întrerupt din vorbire în mod nepoliticos, folosiţi pur şi simplu fraza "Nu mi-am terminat încă ideea" sau "Vă rog să nu mă întrerupeţi în timp ce vorbesc". Acestea vor atrage o atenţie negativă asupra persoanei care a făcut întreruperea, şi aceasta va înţelege că nu este acceptabil social să facă aşa ceva într-o discuţie.

- Folosiţi.vă inteligent privirea în timpul discuţiei. Mai exact, în timp ce vorbiţi, uitaţi-vă în ochii persoanei predispuse să întrerupă, dar când sunteţi pe final de frază, înainte de o pauză, schimbaţi-vă focusul vizual pe altceva. Este dovedit că un interlocutor căruia nu i se oferă contact vizual în momentele de pauză este mult mai puţin încurajat să intervină

-s nu folosiţi confirmări în timp ce vorbeşte cealaltă persoană, dacă vi se pare că vă pierde timpul. Confirmările sunt micile interjecţii de genul "aha" sau cuvintele "văd", "înţeleg" sau chiar întrebările de genul "apoi ce s-a întâmplat?" Confirmările sunt şi mişcările afirmative din cap şi contactul vizual menţinut constant. Dacă vreţi să descurajaţi o persoană din a vorbi, evitaţi să faceţi oricare dintre aceste lucruri

- dacă vă aflaţi de părţi diametral opuse a unei mese, încercaţă să plasaţi câteva obiecte în jumătatea de masă a interlocutorului. Asta îl va face nesigur pe poziţie, pentru că spaţiul personal i-a fost afectat

- o altă metodă de a opri o persoană să intervină pesteceea ce spuneţi e să plasaţi o mână pe mâna sau antebraţul interlocutorului, până vă terminaţi fraza. Eu personal nu găsesc această soluţie prea fair play, e chiar intimidantă, dar este extrem de eficientă

Mai există şi alte artificii neortodoxe, ca de exemplu suprimarea autorităţii interlocutorului, dar nu voi intra în aceste aspecte deoarece nu le consider etice. Dacă aveţi întrebări legate de postarea de azi, vă aştept jos la comentarii!