De ce consider că naţionalismul, sub forma lui actuală, este perimat şi parţial periculos

Recent, am avut o discuţie foarte aprinsă legată de naţionalism şi patriotism cu doi amici mai noi, mari promotori ai acestui sentiment. Au încercat să îmi explice de ce sunt ei naţionalişti, mândri că sunt români şi de ce ar trebui să fie fiecare român aşa, din perspectiva lor. Nu am fost de acord cu multe argumente auzite dar din păcate nu an reuşit să sintetizez pe loc în mod destul de coerent tot ce gândeam. Totuşi, mi se pare un subiect foarte important, în special în contextul în care, pe de o parte, se vorbeşte de regionalizare tot mai mult, iar pe de altă parte ne şocăm la gândul că evenimente ca şi cel din Georgia sau Kosovo sunt contemporane cu noi.

Ştiu că în ceea ce urmează, o să enervez pe mulţi, şi îmi asum acest risc. Totşi, pentru cei care mai au încă o minte limpede, neumbrită de patimă şi emoţii excesive, vă rog să mă urmăriţi şi să îmi spuneţi la final dacă măcar v-am dat o temă de gândire.

Deci here we go: cele 4 motive pentru care nu mă consider patriotă şi cred că naţionalismul e perimat şi pe alocuri periculos:

1. Motivul 1: nu pot fi mândră de ceva la care nu am contribuit cu nimic. Cred că acest argument e simplu ca bună ziua. Nu am ales să mă nasc româncă, la fel cum nu am ales să mă nasc femeie, sau să am ochii căprui. Nu pot fi mândră de un atribut care e pur întâmplător. Pot fi mândră doar pentru acele chestii la care am avut vreo contribuţie, dar naţionalitatea nu este unul dintre ele.
2. Motivul 2: naţionalismul duce la xenofobie. Atunci când începi să conceptualizezi neamul tău ca un grup omogen, instant apar în mintea ta nişte "noi" şi nişte "ei", iar de acolo până la "noi" versus "ei" este doar un pas. Noi am fost furaţi de către ei de-a lungul istoriei. Pe noi ne-au asuprit. Noi am fost masacraţi de către ei. Etc. Treziţi-vă! Nu există acest "noi" decât în capul vostru şi a altor naţionalişti ca voi. Naţiunea este o construcţie ideatică, nu este o realitate.
   Iar una din metodele principale prin care această naţiune ia fiinţă în capul oamenilor e prin contrast: noi suntem noi fiindcă nu suntem ca ei. De aici urmează: noi suntem mai buni, mai paşnici, mai demni, mai deştepţi, mai culţi, mai ospitalieri. Voi sunteţi mai violenţi, mai sălbatici, mai barbari, mai laşi, mai înşelători. Naţiile devin ca un fel de oameni cu personalităţi, şi al naibii că noi suntem cei mai buni şi mai deştepţi din curtea şcolii.
3. Motivul 3: nu mai avem NEVOIE de naţionalismul clasic. Acest punct cred că merită ceva mai multe explicaţii. Eu consider că statul modern este o entitate administrativ-teritorială care are principala menire de a ne asigura siguranţa (atât faţă de potenţiali atacatori externi cât şi interni) şi apoi menirea de a ne asigura un trai decent prin vegherea la respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi prin oferirea de diverse servicii publice. Pe scurt, atâta timp cât eşti cetăţeanul unui stat modern, statul trebuie să se asigure că nu vine nicio naţie peste tine să te omoare sau să te subjuge, că trebuie să îţi protejeze viaţa, integritatea fizică şi morală atunci când cineva (inclusiv un conaţional) atentează asupra ta, şi trebuie să asigure dreptul la demnitate, la libertatea gândirii şi opiniei, etc etc. Cam toate chestiile enunţate prin Declaraţia dreptuurilor omului. Dacă statul în care trăiesc reuşeşte să îmi asigure toate chestiile astea, atunci puţin mă interesează că se numeşte România, Ungaria sau Statele Unite ale Europei. Nu e de parcă vai doamne, noi ca Români, am mai avea chestii importante de rezolvat împreună, ca şi naţie. Nu mai simt că în contextul actual, avem ceva năzuinţe colective spre care să ne opintim toţi. A fost o perioadă foarte mare în istorie în care era pur şi simplu util, rentabil să fii naţionalist. Dacă ţineai cu naţiunea, ţineai cu tine, implicit. Erau unele probleme grave pe care le aveai împreună cu toţi membrii grupului tău etnic, şi trebuia să le rezolvi, de genul ocupaţia unui alt popor care te-a subjugat şi te folosea spre binele lui. Naţionalismul a dus la sentimentul ăsta de coeziune care a făcut ca iniţiativele de obţinere a independenţei să dea roade. Dar acum e gata: nu ne mai ameninţă nimeni, nu mai trebuie să ne aliem să ieşim de sub stăpânirea nimănui.
4. Motivul 4: noi ca români (şi nu numai, practic în orice naţie e la fel) nu avem NIMIC care să ne definească pe toţi la un loc. Suntem, conform ultimului recensământ, peste 20 de milioane de români. Luaţi fiecare ingredient şi o să vedeţi că nu e nimic ce ne uneşte pe toţi. Etnia? Nope, sunt cca 7% maghiari, si 3.5% romi. Limba ? La fel, aproape 10% au o altă limbă maternă. Religia? Aici suntem şi mai amestecaţi, cu tot felul de confesiuni, inclusiv oameni care se consideră atei sau fără religie. Cine reuşeşte să îmi zică o definiţie a ce înseamnă să fii român adevărat, dar atenţie, o definiţie care să se aplice la toţi cei 20 de milioane de români, primeşte admiraţia mea eternă. Practic, naţiunile moderne sunt grupuri mult prea mari şi prea diverse încât să mai existe un numitor comun între TOŢI membrii acelei ţări.

Şi acum ştiu că o să vină criticile, de genul:

1. Dar cum poţi să zici aşa ceva, când au murit atâţia pentru apărarea neamului?

   Argumentul ăsta e unul idiot. Cei care au murit pentru apărarea neamului s-au gândit în primul rând la comunităţile lor contemporane, în care trăiau. La familia lor, la prietenii lor, la copii lor, la satul lor, la contemporanii lor. În vremea aceea era o ameninţare directă la adresa vieţii şi siguranţei lor. Ei în primul rând pentru ĂIA au luptat, nu pentru mine. Aşa că mai lăsaţi-mă cu retorica patriotică de 2 lei. Pe vreme de război, ori iei arma să te aperi, ori mori ucis de armă, nu sunt multe calcule de făcut. Aşa că oamenii ăia au murit din instinct de auto-conservare a lor şi a familiilor lor, nu pentru mine.

2. Dar Raluca, cum se poate să nu se umfle guşa în tine de mândrie, când ştii că eşti urmaşa lui (inserează aici orice personaj istoric român care a făcut ceva în istorie)?

   Din cam 2 motive. unul este cel enunţat mai sus, şi anume nu am dreptul să fiu mândră de ceva la care nu am contribuit cu nimic, şi în al dolea rând, pentru fiecare Mihai Viteazul, Nicolae Iorga, Nicolae Paulescu, Nadia Comaneci exista si un Ceausescu, un gheorghe gheorghiu dej, un general Antonescu (rog toti neonaziştii si legionarii care îl idolatrizează să stea jos cuminţi şi să ia să citească o carte despre deportările de evrei din România şi despre pogromuri iar apoi să mai vorbim cine e erou) şi alţi o grămadă de hoţi, criminali, tîlhari şi delapidatori care şi ei au fost la rândul lor la fel de români ca şi primii menţionaţi. Nu vă mai uitaţi doar la exemplele care vă convin. Tot român îi scrie în buletin şi la mama ta, şi la omul străzii care doarme în canalizare. Şi la profesorul universitar care îţi predă, şi la puradelul care îţi cere un leu. Şi ţie şi secuiului din Covasna. Şi prietenului tău cel mai bun, şi cocalarului care s-a legat de prietenul tău cel mai bun că are plete. Suntem în aceiaşi mare barcă administrativ-teritorială numită statul suveran independent român.

3. Dar Raluca, nu crezi că e util să ţii cu echipa noastră, în caz că vin alţii şi ne invadează?

   Bineînţeles că da, doar nu sunt idioată. Dacă unii îs aşa de spălaţi pe creier încât să vină să ne invadeze, e clar că dacă reuşesc, eu nu oi trăi o viaţă bună şi liberă sub ei. Atunci rog statul român să pună armata pe ei şi să mă apere, că doar de aia stau aici şi plătesc taxe.

4. Dar totuşi, cum poţi dormi noaptea liniştită ştiind de toate atrocităţile pe caare le-au comis nemţii/sovieticii/ungurii hortişti/otomanii (inseraţi orice naţie care ne-a tras-o de-a lungul istoriei)?

   Asta e o întrebare de genul: cum ai reuşit să îţi educi latura raţională să primeze în faţa celei emoţionale? Poate unii nu ştiu, dar eu sunt din Sălaj. Pe la noi prin judeţ, în timpul Ungariei Hortiste, lucrurile au luat o întorsătură nasoală de tot. În unele sate, ca de exemplu în Ip, ungurii i-au vânat pe români ca pe animale şi i-au ucis în moduri foarte nasoale şi atroce. Am citit cărţi despre asta, am vizitat mormântul comun de la Ip, etc etc. Nu am dormit aproape deloc multe nopţi până mi-o trecut şocul psihologic pe care l-am avut ştiind că oamenii sunt capabili de asemenea cruzimi. Totuşi, nu mi-am format o boală pe unguri, ba chiar îi consider că sunt oameni exact ca şi mine, nici mai buni şi nici mai răi. De atunci am citit multe despre Holocaust, am văzut de ce au fost capabili şi germanii, şi Românii (ia citiţi puţin despre pogromurile din România de la Iaşi, Bucureşti şi Dorohoi, despre deportările în Transnistria şi chestiile de genul). Nu e vorba că nemţii sau maghiarii sau românii au o înclinaţie deosebită spre sadism şi spre asuprire. De multe ori, masele nu ar fi avut ideile alea de capul lor, ci au fost doar spalate pe creier. Citiţi despre psihologia maselor. Citiţi despre propaganda de război. Aţi fi şcoaţi, dar vreo 60% din noi am face chestii atroce dacă ni s-ar spune de către o autoritate su le facem şi autoritatea aia ne-ar zice că ia ea asupra ei vina a ce facem. Asta nu o zic eu, ci studii psihologice, ca şi faimosul Experiment al lui Stanley Milgram care încerca să răspundă la întrebarea: masele au aderat la principiile morale ale nazismului, sau doar ascultau ordine? Se pare că răspunsul corect este al doilea. Surprinzător, manipularea în masă, propaganda şi autoritarianismul duc la atrocităţi şi războaie crunte.
   Să crezi în schimb că un popor are o anume personalitate (nemţii sunt puşi pe conducere, ungurii sunt sadici, evreii sunt vicleni) dă dovadă de o gândire blocată în nişte stereotipuri superficiale perfect greşite. E ca şi cum tu ai avea o mătuşă schizofrenică şi eu aş zice de toată familia ta că sunteţi nişte lunatici.

Acest articol va fi probabil dezvoltat pe măsură ce dialogul continuă. Vă rog totuşi să aveţi un dialog civilizat şi constructiv. Voi modera comentariile dacă văd că lucrurile o iau pe ulei.

Dar dacă consideraţi că putem să purtăm un dialog civilizat, vă invit să vă spuneţi părerea.

Cu drag faţă de toţi co-naţionalii mei, indiferent de etnie, limbă sau religie,
Raluca