De fiecare data cand deschid cutia postala...

... ma gândesc: "cum am ajuns eu să am cheia unei cutii poştale?
de ce trebuie să o verific iar?
oare iar găsesc nişte facturi înăuntru?
oare cât costă, şi când trebuie să le plătesc?
Dar poate cel mai important, când am ajuns un adult?

Din toate gesturile, de la păstrarea permisului de conducere în portmoneu până la a-mi pune hainele (separate pe culori) la spălat, parcă gestul ăsta de a verifica cutia poştală mă face cel mai mult să mă simt un adult, şi cum să vă spun, în modul acela neplăcut. Am ajuns de la a avea cheia legată de gât cu un şnur să nu o pierd la a-mi ridica corespondenţa. La a fi în "grupul deografic ţintă" al plinatelor de la supermarketuri. E aceeaşi rutină: facturi, înştiinţări, pliante, reclame. Fiecare mă face să mă simt tot mai bătrână. Dar ştiţi ce nu am primit de muuult? O scrisoare. Din aia adevărată, cu timbru pe ea, scrisă de mână. Sau o vedere de undeva de departe. Dacă vreţi să mă ajutaţi, scrieţi-mi o scrisoare. Poate că aşa, nu mă voi gândi mereu cu groază la deschiderea cutiuţei poştale.