Dezbateţi România

În postarea aceasta probabil că veţi simţi o doză mai mare de subiectivism decât în cele anterioare, deoarece voi descrie un eveniment la care am fost personal şi am păreri negative destul de puternice legate de desfăşurarea lui. 

Este vorba despre concursul "Dezbate România" (sau "Dezbate, România!", încă nu sunt sigură) organizat de fundaţia Dan Voiculescu. Zilele acestea se desfăşoară a doua ediţie, care sper să fie mai bună decât prima, la care am participat şi eu împreună cu colegii mei de la facultate, pe 2 decembrie 2010. 

Dar să încep cu începutul. Această dezbatere se anunţa a fi una foarte interesantă, pentru că nu folosea nici unul dintre formatele clasice, consacrate de dezbatere academică, ci unul nou inventat, special pentru această ocazie. 

Se puteau înscrie în concurs echipe de câte 5 studenţi, toţi aparţinând aceleiaşi facultăţi (dar nu în mod deosebit aceleiaşi specializări) care să concureze împotriva unei echipe similare de la o altă facultate. 

Juriul era format din 5 personalităţi, dintre care obligatoriu una din partea Fundaţiei (deci a organizatorilor) iar ceilalţi fie prezentatori sau realizatori TV, fie scriitori sau chiar cântăreţi. Din juriul nostru a făcut parte, de exemplu, Florin Chilian. Acum rămâne la latitudinea fiecăruia să judece dacă meseriile fiecărui membru al juriului îl calificau într-adevăr pentru un concurs de dezbateri. 

Echipele se calificau în baza unui eseu pe o temă destul de generală, de tipul " Mai sunt tinerii din România capabili de performanţă?" 

Ceea ce am apreciat extrem de mult la organizare e că au furnizat la timp informaţii complete echipei, în legătură cu regulamentul, locaţia, tema, şi au ţinut legătura cu noi atât prin email cât şi telefonic. 

Chiar şi regulamentul a părut bine gândit şi bine închegat.

Toate bune şi frumoase, până când am aflat moţiunea dezbaterii, care se prezenta exact aşa: "Valoare vs notorietate". Şi noi trebuia să apărăm notorietatea, în detrimentul valorii. A fost aproape ca şi cum ai zice "Bebeluşii ar trebui hrăniţi cu măr ras sau cu cianură?" Era clar că porneam dintr-o poziţie dezavantajoasă, aprope imposibil de apărat. Adică nu văd nici un context în care ar fi benefic ca o persoană fără valoare să devină notorie. Eu şi echipa mea ne-am exprimat părerea cu privire la defectele moţiunii şi tot ce am reuşit să obţinem a fost o reformulare de genul "Este notorietatea mai importantă decât valoarea, sau invers?".... vă daţi seama de încântarea noastră. 

Erorile evenimentului nu s-au încheiat aici. Odată ajunşi în capitală să ne susţinem cauza (ca pierdută din start), am constatat că juriul îşi făcuse o părere despre noi din faptul în sine că "ei sunt ăia care au încercat să schimbe tema", ceea ce în opinia lor era un gest de nesimţire. Apoi am fost atacaţi că suntem din Cluj, implicit şi "de-a lui Boc", că suntem prea incisivi, şi o grămadă de alte remarci care nu aveau nici o legătură cu calitatea argumentelor prezentate. 

Un alt mare impediment a fost faptul că, deşi fiecare vorbitor avea un anumit timp pentru a-şi susţine discursul, eram constant întrerupţi din vorbire de membrii juriului, pe timpul nostru, membrii care se comportau ca nişte profesori aroganţi care nu ar accepta în ruptul capului faptul că un elev poate avea o părere validă. Eu cred că respectivele persoane nu au asistat vreodată la un meci de dezbateri academice, unde arbitrii iau cuvântul doar la final, pentru a evalua vorbitorii, şi nu ar comite în nici un caz eroarea de a interveni în discuţie şi de a-i schimba cursul sau, şi mai rău, în a încerca să ridiculizeze vreun participant. 

Astfel, acest eveniment mi-a dat de înţeles că deşi ceva poate suna excelent pe hârtie, dacă nu găseşti oamenii potriviţi cu care să îl pui în practică, atunci e sortit pieirii. 

Am mai învăţat, de asemenea, că trebuie să fii mereu pregătit, într-o sitaţie de vorbit în public, să nu mai joci după reguli şi să apelezi la charisma personală şi nu la argumente. 

Deci, atunci când vedeţi că un anumit eveniment nu se desfăşoară după nişte reguli clare, ci mai mult pe formatul unui talk-show, se merge pe principiul celui cu personalitatea cea mai impozantă. Există anumite tehnici clare care îi fac pe ceilalţi oameni să se oprească din vorbit ca să te asculte, şi să te facă să pari o persoană dominantă. Voi discuta despre aceste tehnici în viitoarea postare, dar aveţi mare grijă, acestea îşi vor face efect numai după ce le veţi stăpâni foarte bine.

Maeştrii toast-urilor

Fiecare dintre noi vom fi puşi să vorbim în public, în diferite momente din viaţă, mai fericite sau mai nefericite. Aşa că, de ce să nu ne antrenăm din timp? De ce să nu ştim exact cât mai avem de lucrat la acest capitol? De ce să nu devenim nişte maeştri în ale discursurilor?

Dacă ai fost vreodată curios să afli exact:

- câte "ăăăă"-uri ai strecurat într-un discurs de 7 minute

- ce greşei gramaticale ai făcut în timp ce vorbeai

- ce spune limbajul trupului tău şi dacă e în acord cu mesajul verbal 

şi mai ales ce anume a înţeles lumea din discursul tău, 

atunci te invit la întâlnirile săptămânale ale clubului Toastmasters. 

Având în vedere că acest blog este centrat în principal pe vorbirea în public, poate că prezentarea clubului Toastmasters ca metodă de antrenare ar fi trebuit să se întâmple chiar la început. Motivul pentru care nu am făcut acest lucru este că am aşteptat ca acest club să ajungă la un nivel calitativ satisfăcător, unde are într-adevăr ceva de oferit, atât începătorilor, cât şi avansaţilor. 

Acum simt că a venit acest moment. Eu sunt membră Toastmasters Cluj-Napoca, în mod oficial, din noiembrie 2010, iar de luna aceasta, am şi rolul de Seargent at Arms în acest club. 

Aşa că am plăcerea de a vă invita mâine, luni 21 martie 2010, la ora 8 seara, la Facultatea de Ştiinţe Politice, pentru una dintre cele mai interesante şedinţe ale clubului. 

Este interesantă din mai multe motive: în primul rând, vom avea un invitat special care ne va vorbi la finalul întâlnirii despre coaching. Numele invitatului este Gerard O'Donovan, unul dintre cei mai cunoscuţi "coach"i europeni, fondatorul şcolii de coaching Noble Manhattan şi al Institutului European de Coaching. Având în vedere că în România nu avem foarte multe informaţii despre ce înseamnă meseria de coach şi cum te poate ajuta o asemenea activitate, cred că este o experienţă inedită şi necesaă participarea la o astfel de întâlnire. Puteţi citi un interviu din Ziarul Financiar cu Gerard O'Donovan aici 

În al doilea rând, întreaga şedinţă va fi în engleză, atât ca oaspetele nostru să înţeleagă ce vorbim, cât şi să ne exersăm comunicarea într-o limbă străină. 

Şi, "colac peste pupăză", şedinţa va avea loc nu într-o sală de curs normală a facultăţii, ci într-un amfiteatru, ceea ce va reprezenta un adevărat test pentru vorbitorii de mâine seară. 

Aşa că fie că vreţi să asistaţi la discursurile pregătite, fie că doriţi să participaţi la întâlnirea cu invitatul special sau să participaţi la secţiunea de discursuri improvizate, eu şi ceilalţi membri Toastmasters vă aşteptăm cu drag mâine de la ora 8 la sediul facultăţii de Ştiinţe Politice, pe strada Traian Moşoiu nr 71. 

Iar dacă nu puteţi veni mâine, dar v-am captat interesul, atunci e bine de ştiut că şedinţele se ţin săptămânal, în fiecare seară de luni, de la ora 8.00 la Facultatea de Ştiinţe Politice, sala 2/2.

Protestele de stradă: testul de foc

Acest articol va fi puţin mai diferit faţă de cele anterioare, deoarece vreau ca acest blog să fie unul viu, reactiv, care să relateze şi despre situaţii reale de comunicare în public pe care le putem întâlni. 

Una dintre aceste situaţii, la care am fost martoră recent, a avut loc în cadrul protestului pe care studenţii clujeni l-au organizat pe data de 3 martie, în faţa Casei de Cultură a Studenţilor. 

Protestul ridica la fileu mai multe nemulţumiri: faptul că sutdenţilor li s-a tăiat reprezentativitatea de 25% din forurile de decizie ale universităţii, bursele mici, lipsa taberelor de vacanţă, introducerea obligativităţii prezenţei la cursuri, dar cea mai mare nemulţumire era faptul în sine că vocea lor nu era ascultată şi deşi ei au semnalat nenumărate probleme, nimeni de la minister nu a fost dispus să îi asculte. 

Astfel, înarmaţi cu steaguri, bannere, banderole de protest, aproximativ 200 de studenţi au ieşit în faţa Casei de Cultură a studenţilor la protest. Printre ei mă număram şi eu.

Eu cred în cauza studenţească, de aceea eram acolo. Sincer, nu credeam că mă voi implica în scandarea de lozinci, dar eram curioasă şi de psihologia maselor văzută "live" şi de desfăşurarea efectivă a unui mitting de prostest. 

Spre marea mea surprindere, atmosfera m-a prins, şi am ajuns să scandez laolată cu alţii. Organizatorii aveau nişte foi cu lozincile compuse cu câteva zile înainte: erau fraze scurte, care rimau, de efect, cu informaţia concentrată în câteva cuvinte. Aceste foi circulau printre participanţi, dar organizatorii, când simţeau că "masa" a obosit pe un anumit slogan, iniţiau o nouă scandare. 

Deşi această dinamică a protestului este extrem de interesantă, eu vreau să ajung la discursul final. 

După o oră şi jumătate, când studenţii adunaţi dădeau semne clare de oboseală şi capitulare, una dintre principalele organizatoare ale protestului a simţit momentul că trebuie să vorbească. Vreau să amintesc că la acel moment, trebuia să vorbească tare, răspicat şi hotărât în faţa a circa 100 de studenţi înflăcăraţi. 

Ceea ce a urmat a fost scurt, simplu şi de efect. Paradoxal vorbind, cred că aceea a fost cea mai simplă situaţie de oratorie la care am fost martoră. Andreea, pentru că acesta este numele studentei, a mulţumit tuturor celor prezenţi că au venit acolo, că luptă pentru cauza studenţească, şi le-a amintit celor prezenţă că drepturile de care ne bucurăm acum sunt tot urmarea unor proteste similare din anul 1995, şi că noi datorăm generaţiilor care vin o situaţie a studentului cel puţin aşa de bună cum am avut-o noi. Nimic mai mult, nimic mai pompos. A spus toate astea tare (nu era disponibilă nici un fel de aplificare), întorcîndu-se în cerc astfel încât să o audă toţi participanţii la protest, iar la sfârşitul acestui discurs fulger de circa două minute, cuvintele ei au fost înghiţite de un puhoi de aplauze. 

Care sunt lecţiile pe care le-am învăţat din această situaţie?

În primul rând, că efectul unui discurs nu e dat de lungimea lui. Poţi să vorbeşti doar două minute şi să spui ceea ce trebuie. 

În al doilea rând, că e uşor să escalezi emoţiile, prin cuvintele tale, atunci când publicul e deja de partea ta şi e deja cuprins de emoţie. 

Al treilea fapt este că e mult mai uşor să te faci ascultat atunci când publicul tău te percepe şi pe tine ca un participant, nu ca un observator distant care vine şi dă lecţii. 

În plus, mie mi s-a părut că studenta care a ţinut alocuţiunea nici nu a avut emoţii. A părut că acele cuvinte i-au ieşit cu uşurinţă din minte, fiind doar un simplu sumar al celor întâmplate, un fel de afirmare a evidentului. 

Aşa că, dacă vă întrebaţi cum s-au născut marii oratori şi de ce lor nu le-a fost frică, participaţi la un protest. Va fi o lecţie puternică de oratorie pe viu.

Lectură critică

Din nou, acest articol este unul de sprijin, mai mult decât unul care vă oferă soluţii concrete de oratorie.

În postările precedente, vă povesteam că am participat la prima tură de dezbateri din cadrul proiectului Closer2Oxford. Fiindcă am fost situată undeva printre primele 20 de perechi de debateri din fruntea clasamentului, mi s-a oferit posibilitatea să particip la un seminar organizat de cei de la Ardor, in weekendul 27-28 noiembrie 2010. 

Pot să spun că a fost gândit foarte profesionist, şi am foarte puţine lucruri de reproşat organizatorilor.

Seminarul a avut trei secţiuni: în prima zi, una mai teoretică, am descompus argumentarea, cu tot ce înseamnă ea şi metodele aferente. În a doua zi, am făcut câteva exerciţii practice de lectură critică a unor articole din ziare internaţionale importante, iar după aceste exerciţii am făcut un mic concurs de dezbateri, în perechi formate aleatoriu din participanţii la seminar. 

Aici nu vă voi detalia partea teoretică a argumentării. Deşi este foarte importantă, este vastă şi probabil necesită tratarea individuală a subiectului. 

Mai degrabă, vreau să vă lămuresc puţin conceptul acesta de "lectură critică" şi cum ne-ar putea ajuta el în public speaking. 

Este vorba, mai exact, de modul în care tu îţi analizezi sursele de informaţie. Să spunem că trebuie să vorbeşti despre recentele revoluţii din Africa (cele din Tunisia, Egipt şi Libia) şi ca să te documentezi, operezi rapid o căutare pe Google. Vei găsi ştiri din tot felul de surse, de la atât de popularele The Economist sau Times până la ziare locale. Acum e important să vezi ce perspectivă vrea jurnalistul să apere, în funcţie de ce indicii îţi lasă în text. Probabil că unele articole vor aclama revoluţiile, altele le-ar blama (probabil asta ai observa dacă ai şti să citeşti presa chineză) sau unii jurnalişti ar încerca să le trateze neutru, ştiinţific, căutând explicaţii. 

Polarizarea opiniilor e şi mai evidentă în cadrul unor subiecte sensibile, cum sunt avorturile, drogurile, diverse proiecte economice care aduc câştig dar poluează.... şi atunci tu trebuie să te întrebi: ce poziţie ia autorul? apoi: ce argumente aduce în favoarea poziţiei sale, şi cât de factuale şi concrete sunt aceste argumente? Este acest articol bazat pe fapte, sau pe opinii?

Această analiză critică a unui text te poate ajuta în mai multe feluri:

•  te ajută să îţi lămureşti propria părere vis-a-vis de subiect
• îţi pune la dispoziţie date în sprijinul afirmaţiilor tale
• te ajută să acorzi o greutate egală ambelor părţi, şi să descoperi care sunt justificările utilizate "de cealaltă parte a baricadei"
• îţi dă indicii cu privire la poziţia actorilor importanţi din societate: opinia publică, jurnaliştii, mediul politic etc. 

Aşa că data viitoare când ai de pregătit un discurs şi eşti nevoit să apelezi la surse de documentare jurnalistice, nu lua doar un singur articol, şi nu lua totul de bun. Găseşte mai multe materiale, care ilustrează opinii divergente, şi demontează-le, cu pixul în mână, identificând crezul autorului şi încercuind diferitele argumente aduse în sprijinul acelei opinii. La final vei avea o viziune de ansamblu mai corectă asupra faptelor şi vei ştii cum să reacţionezi când vei fii confruntat cu o altă versiune decât cea prezentată de tine. 

Mai aproape de Oxford

Dacă vorbim de dezbateri şi oportunităţi de creştere intelectuală, nu putem să lăsăm aici neremarcat rolul universităţilor în acest proces. Cea mai veche universitate din lumea anglofonă, şi anume Universitatea Oxford din Marea Britanie, are un club de dezbateri, numit Oxford Union Society, încă din anul 1823. Acest club de dezbateri universitare, al doilea cel mai vechi după cel de la Cambridge, este renumit pentru stilul lui direct şi eficient, şi pentru faptul că acolo s-au "şcolit" într-ale vorbitului în public mulţi politicieni britanici. 

Cu siguranţă la asta s-au gândit şi membrii ARDOR România când au dat numele de Closer2Oxford celui de-al doilea proiect de dezbateri online din România. ARDOR, adică Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică, este cea mai mare asociaţie de dezbatere din România şi are acoperire în toate regiunile ţării, şi ei sunt principalii organizatori ai acesti dezbateri online. Ei sunt cei de contactat în caz că doriţi să luaţi parte la activităţile unui club de dezbateri, şi îi puteţi găsi pe www.ardor-deb.ro

Dar să revenim la oile noastre, mai fricoase, şi anume dezbaterile online. Proiectul Closer2Oxford a debutat în noiembrie 2010 cu o dezbatere pe tema "E timpul ca televiziunile private să aibă responsabilităţi educaţionale faţă de public". Trecând peste nişte hopuri tehnice care au fost rezolvate pe parcurs, prima rundă s-a desfăşurat cu succes, iar eu, alături de colegul meu de la informatică .... ne-am luat bătaie, la diferenţă de un punct :)

Aici e momentul în care vă lansez provocarea: mâine este ultima zi în care vă puteţi înscrie pentru a doua rundă de dezbateri, cu moţiunea " E timpul ca dreptul cetăţenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viaţa privată." Aşa că dacă simţiţi că aveţi ceva de zis pe această temă, şi aveţi un prieten sau o prietenă care are la fel de multe idei şi dorinţă de afirmare, înscrieţi-vă pe site-ul http://www.closer2oxford.ro/

Dacă vă uitaţi cu atenţie, o să observaţi că există şi multe premii atractive pentru persoanele proactive, cărora le place mereu să fie bine informate şi să îşi dezvolte abilităţile. 

Data viitoare voi scrie tocmai despre unul dintre premii, de care am beneficiat şi eu după runda la care am participat, şi anume un seminar de lectură critică, unde am învăţat cum să descifrez intenţiile autorilor diverselor articole din ziare, jurnale şi reviste, şi cum să discern o sursă obiectivă şi informată de una subiectivă. 

Dar până atunci.... curaj la înscriere!

Dezbate .... online

Revin cu un nou articol, şi deoarece dacă vrem să vorbim în public, trebuie să avem un conţinut demn de atenţia auditoriului, o să vă vorbesc puţin despre una din modalităţile de a vă dezvolta un conţinut bun: dezbaterile.

Dezbaterile academice sunt nişte discuţii organizate într-o structură prestabilită, în cadrul căreia două echipe (sau persoane) discută de pe poziţiile de afirmatori şi negatori asupra unei teme date.

Dezbaterile sunt foarte eficiente din mai multe puncte de vedere:

• te obligă să te documentezi despre subiecte care până în acel moment probabil ţi-au scăpat atenţiei
• te învaţă să îţi încadrezi discursul într-un timp limitat, fără să ai posibilitatea de a-l depăşi
• te educă să te obişnuieşti cu un feedback dur, dar corect şi necesar
• te învaţă să lucrezi eficient în echipă, atât pe partea de documentare cât şi de livrare a discursului

Mai nou, pentru că mediul online a luat o mare amploare, a luat naştere şi o nouă formă de dezbatere, şi anume dezbaterea online. Aceasta se desfăşoară tot după un regulament bine stabilit, doar cu anumite detalii schimbate: în loc de timp de vorbire, există o lungime maximă a discursului în cuvinte, de asemenea şi un orar în care ai voie să îţi postezi pe internet discursul. Totul se face online: membrii echipelor se înregistrează pe o pagină specială a site-ului care oferă găzduirea competiţiei, tot într-un spaţiu special destinat de pe site se postează discursurile şi feedbackul arbitrilor se oferă ca un comentariu pe pagina meciului (pentru că "o tură" de dezbateri se numeşte meci)

Prima iniţiativă de acest gen din România a fost proiectul Youspeak, http://www.youspeak.ro/ şi a început în octombrie 2009. A fost o ediţie reuşită, cu 3 moţiuni (subiecte de dezbatere) şi anume:

a) Pentru protecţia minorilor anumite siteuri de internet ar trebui cenzurate

b) Votul obligatoriu ar trebui introdus în România

c) Transferarea operaţiunilor de donare de sânge de la domeniul public la cel non-guvernamental este justificată.

Acest eveniment online a fost organizat de asociaţia ARDOR, despre care veţi citi mai multe în postarea următoare de pe blog. 

Am participat şi eu la această competiţie, fiind coechipieră cu un bun prieten de-al meu de la facultatea de informatică (asta drept dovadă că nu trebuie să fii absolvent de profil umanist ca să te intereseze dezvoltarea personală) şi ne-am clasat pe locul 22 din 154 de echipe, ceea ce este un rezultat bun pentru nişte debutanţi într-ale dezbaterilor.

În 2010, a avut loc un alt proiect de dezbateri online, mai ambiţios, sub sloganul Closer 2 Oxford... dar asta în postarea următoare.

Până atunci vă las să vă gândiţi dacă aveţi curajul să dezbateţi online, unde fobiile vorbitului în public nu îşi pot face apariţia.

Tuturor ne e frică să fim ascultaţi

Unele statistici făcute de acei anonimi "cercetători britanici" arată că pentru majoritatea, vorbitul în public este o fobie mai mare decât oricare alta, chiar decât frica de moarte, de păianjeni sau de înălţime. Aş zice că e puţin exagerat, nu? Adică odată mort, nu prea mai ai cum să vorbeşti în public. Dar şi pentru persoanele vii am unele veşti bune. Există anumite exerciţii pe care le poţi face singur, cu ajutorul unui grup sau chiar în asociaţii şi organizaţii, care să te ajute să câştigi această abilitate. 

Ceea ce e foarte important de reţinut e că această abilitate (skill, pentru anglofili) e ca oricare alta: necesită un anumit timp şi un anumit număr de încercări pentru a o căpăta. E exact ca şi condusul: la început, probabil că pare complicat, dar cu ajutorul unor manuale şi a instructorului, oricine poate să înveţe să conducă o maşină. 

După ce ai conştientizat asta, trebuie să te evaluezi cam la ce nivel eşti acum. Adică să stai, să îţi notezi pe foaie cam de câte ori ai luat cuvântul în public, care este cea mai mare audienţă pe care ai avut-o, ce feedback ai primit dar şi care este propria ta părere despre prestaţia ta.

Problema e că amintirea denaturează realitatea, deci mai trebuie să faci un exerciţiu.

Întâi găseşte un text, într-o carte sau pe net, a cărui citire cu voce tare ar dura cam 8 minute. Citeşte-l odată. Porneşte funcţia de înregistrare vocală a telefonului şi înregistrează-te. Apoi mai fă o înregistrare, dar de data asta descrie obiectele din cameră, apoi ce vezi că se petrece afară sau la televizor, ideea e să generezi timp de circa 8 minute idei nepregătite şi să povesteşti constant. La final, ascultă ambele înregistrări. Probabil că vei fi şocat de câteva fapte:

1. Vocea ta îţi sună cu totul altfel înregistrată decât cum ţi să pare că o auzi în mod normal. Adevărul este că nici tu şi nici telefonul nu aveţi dreptate, dar telefonul este mult mai aproape. Explicaţia ştiinţifică a faptului este că noi ne auzim vocea din interior, adică aşa cum rezonează ea înăuntrul cutiei noastre craniene, deci mai joasă, mai vibrantă şi mai plăcută. Ea îşi pierde din rezonanţă în momentul în care o emitem în exterior, de aceea ea sună mai puţin plăcut în afară. Adevărul e că telefonul nu înregistrează foarte fidel calitatea vocii, dar ce auzi tu în înregistrare e mai aproape de realitate decât ce auzi tu în capul tău. :)

2. În a doua înregistrare, cea în care descrii ce vezi în jur, vei auzi o groază de ăăăăă-uri şi lungiri ale cuvintelor. De fapt, numără-le, se poate să fie chiar în jur de 40, pentru 8 minute vorbite. La un discurs nestructurat, improvizat, umplem golurile automat cu ăăă-uri. Este ceva neplăcut pentru audienţă care trebuie reparat în timp. Cum se face? În primul rând trebuie să îţi conştientizezi ticurile verbale. Să nu te grăbeşti când termini o propoziţie, să o închei natural, să inspiri în timp ce te gândeşti la următoarea. O respiraţie corectă (inspiraţie la începutul frazei, expiraţie pe parcursul ei) te va feri de aceste cuvinte inutile. 

3. Discursul tău pare speriat, neconvingător. E în regulă, la început. Depinde de subiectul abordat, de experienţa ta şi de starea ta de spirit. Dacă vorbeşti pe un subiect care îţi atinge o coardă sensibilă, ai experienţă şi eşti într-o dispoziţie de învingător, atunci asta se va simţi în vocea ta. Dar pentru prima încercare, nu îţi bate capul. 

Deci dacă ai de spus un discurs şi trebuie să te pregăteşi, scrie-ţi pe o foaie ce ai de zis, repetă în faţa unei oglinzi mari, verificându-ţi gestica şi înregistrându-ţi vocea. Încearcă să elimini ticurile verbale şi micii "paraziţi" cu are umpli timpii morţi. Dacă respecţi sfaturile acestea, vei face progrese rapid. O să mai postez şi alte articole dacă voi vedea interes pentru temă.