Dezbateţi România

În postarea aceasta probabil că veţi simţi o doză mai mare de subiectivism decât în cele anterioare, deoarece voi descrie un eveniment la care am fost personal şi am păreri negative destul de puternice legate de desfăşurarea lui. 

Este vorba despre concursul "Dezbate România" (sau "Dezbate, România!", încă nu sunt sigură) organizat de fundaţia Dan Voiculescu. Zilele acestea se desfăşoară a doua ediţie, care sper să fie mai bună decât prima, la care am participat şi eu împreună cu colegii mei de la facultate, pe 2 decembrie 2010. 

Dar să încep cu începutul. Această dezbatere se anunţa a fi una foarte interesantă, pentru că nu folosea nici unul dintre formatele clasice, consacrate de dezbatere academică, ci unul nou inventat, special pentru această ocazie. 

Se puteau înscrie în concurs echipe de câte 5 studenţi, toţi aparţinând aceleiaşi facultăţi (dar nu în mod deosebit aceleiaşi specializări) care să concureze împotriva unei echipe similare de la o altă facultate. 

Juriul era format din 5 personalităţi, dintre care obligatoriu una din partea Fundaţiei (deci a organizatorilor) iar ceilalţi fie prezentatori sau realizatori TV, fie scriitori sau chiar cântăreţi. Din juriul nostru a făcut parte, de exemplu, Florin Chilian. Acum rămâne la latitudinea fiecăruia să judece dacă meseriile fiecărui membru al juriului îl calificau într-adevăr pentru un concurs de dezbateri. 

Echipele se calificau în baza unui eseu pe o temă destul de generală, de tipul " Mai sunt tinerii din România capabili de performanţă?" 

Ceea ce am apreciat extrem de mult la organizare e că au furnizat la timp informaţii complete echipei, în legătură cu regulamentul, locaţia, tema, şi au ţinut legătura cu noi atât prin email cât şi telefonic. 

Chiar şi regulamentul a părut bine gândit şi bine închegat.

Toate bune şi frumoase, până când am aflat moţiunea dezbaterii, care se prezenta exact aşa: "Valoare vs notorietate". Şi noi trebuia să apărăm notorietatea, în detrimentul valorii. A fost aproape ca şi cum ai zice "Bebeluşii ar trebui hrăniţi cu măr ras sau cu cianură?" Era clar că porneam dintr-o poziţie dezavantajoasă, aprope imposibil de apărat. Adică nu văd nici un context în care ar fi benefic ca o persoană fără valoare să devină notorie. Eu şi echipa mea ne-am exprimat părerea cu privire la defectele moţiunii şi tot ce am reuşit să obţinem a fost o reformulare de genul "Este notorietatea mai importantă decât valoarea, sau invers?".... vă daţi seama de încântarea noastră. 

Erorile evenimentului nu s-au încheiat aici. Odată ajunşi în capitală să ne susţinem cauza (ca pierdută din start), am constatat că juriul îşi făcuse o părere despre noi din faptul în sine că "ei sunt ăia care au încercat să schimbe tema", ceea ce în opinia lor era un gest de nesimţire. Apoi am fost atacaţi că suntem din Cluj, implicit şi "de-a lui Boc", că suntem prea incisivi, şi o grămadă de alte remarci care nu aveau nici o legătură cu calitatea argumentelor prezentate. 

Un alt mare impediment a fost faptul că, deşi fiecare vorbitor avea un anumit timp pentru a-şi susţine discursul, eram constant întrerupţi din vorbire de membrii juriului, pe timpul nostru, membrii care se comportau ca nişte profesori aroganţi care nu ar accepta în ruptul capului faptul că un elev poate avea o părere validă. Eu cred că respectivele persoane nu au asistat vreodată la un meci de dezbateri academice, unde arbitrii iau cuvântul doar la final, pentru a evalua vorbitorii, şi nu ar comite în nici un caz eroarea de a interveni în discuţie şi de a-i schimba cursul sau, şi mai rău, în a încerca să ridiculizeze vreun participant. 

Astfel, acest eveniment mi-a dat de înţeles că deşi ceva poate suna excelent pe hârtie, dacă nu găseşti oamenii potriviţi cu care să îl pui în practică, atunci e sortit pieirii. 

Am mai învăţat, de asemenea, că trebuie să fii mereu pregătit, într-o sitaţie de vorbit în public, să nu mai joci după reguli şi să apelezi la charisma personală şi nu la argumente. 

Deci, atunci când vedeţi că un anumit eveniment nu se desfăşoară după nişte reguli clare, ci mai mult pe formatul unui talk-show, se merge pe principiul celui cu personalitatea cea mai impozantă. Există anumite tehnici clare care îi fac pe ceilalţi oameni să se oprească din vorbit ca să te asculte, şi să te facă să pari o persoană dominantă. Voi discuta despre aceste tehnici în viitoarea postare, dar aveţi mare grijă, acestea îşi vor face efect numai după ce le veţi stăpâni foarte bine.